Actualitate
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, premii la festivaluri internaționale din Bulgaria și Republica Moldova
Teatrul de Păpuși „Prichindel” s-a întors cu premii de la cele două festivaluri internaționale: Festivalul cu participare internațională „Mihail Lakatnik” Yambol, Bulgaria și Festivalul Internațional „Sub căciula lui Guguță” Chișinău, Republica Moldova.
La Festivalul Internațional „Sub căciula lui Guguță” Chișinău, Republica Moldova, spectacolul „Mica Vrăjitoare”, regia Todor Valov, a primit Premiul pentru cea mai bună regie, iar managerul teatrului, Ioana Bogățan, a avut onoarea și bucuria de a primi o diplomă pentru Management Cultural, au transmis reprezentanții instituției.
„La ambele festivaluri ne-am bucurat de un public numeros care a apreciat prin foarte multe aplauze spectacolul nostru. Festivalul organizat în Chișinău s-a desfășurat sub semnul celei de-a X-a ediții, iar noi am avut privilegiul de a închide această ediție aniversară. Vreau să mulțumesc echipei teatrului pentru efortul depus de a susține spectacolul în cele două țări. Nu a fost ușor, dar bucuria de a prezenta munca noastră și pe aceste scene internaționale, a fost mai presus de orice. Felicitări echipei și organizatorilor care ne-au primit cu drag” a spus Ioana Bogățan
Echipa spectacolului „Mica Vrăjitoare”: distribuția: Viorica Boda, Cristian Tudor Popa, Irina Melnic, Ramona Benchea Mincu, Mădălin Costea, Teodora Popa, Cătălina Mihăilă, Rareș Bogdan Porca, Elena Madaras. Iar echipa care realizează acest spectacol se compune din: Emiliya Ivanova-Malenova, semnatară a dramatizarii după povestea lui Otfried Preussler, Raluca Tulbure, traducător al dramatizării, Todor Valov – regie, Hristina Nedeva – scenografie, Plamen Mirchev – muzică, Elena Madaras – regie tehnică, Ovidiu Tămășan, Călin Popa – lumini, Florin Andrea – sunet, Mirela Tămășan – croitorie, Marin Goia – tâmplărie, Răzvan Laszlo și Ionel Rusu – mașiniști. Manager Ioana Bogățan.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News