Telefoanele mobile se vor schimba radical în Uniunea Europeană, din 2027. Telefoanele mobile, așa cum le știm astăzi, ar putea arăta diferit începând cu anul următor. Potrivit unor norme adoptate de instituțiile europene, telefoanele inteligente și tabletele vândute în Uniunea Europeană vor trebui să dispună de baterii ce pot fi înlocuite ușor chiar de utilizatori, fără a mai fi nevoie de instrumente speciale sau vizite costisitoare în service.

Publicitate

Regulamentul, adoptat de instituțiile europene în 2023, face parte dintr-un pachet amplu de măsuri pentru reducerea deșeurilor electronice și creșterea duratei de viață a produselor tehnologice. Legislația se referă, printre altele, la telefoanele inteligente, tablete, ochelari smart sau ceasuri smart.

Telefoanele mobile se vor schimba radical, din 2027

Normele, care prevăd că dispozitivele portabile trebuie proiectate astfel încât bateriile să poată fi scoase de către utilizatori și înlocuite fără a avea nevoie de unelte specializate sau de asistență, vor intra în vigoare la 18 februarie 2027.

Publicitate

Potrivit regulamentului, o baterie portabilă este considerată ca putând fi îndepărtată ușor de către utilizatorul final atunci când poate fi îndepărtată cu ajutorul unor instrumente disponibile în comerț și fără a fi necesară utilizarea unor instrumente specializate, cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate gratuit împreună cu produsul.

Schimbarea va obliga producătorii să regândească designul dispozitivelor, scrie El Economista. Noua legislație va obliga companii precum Apple sau Samsung să reproiecteze structura internă a telefoanelor, pentru a permite deschiderea carcasei și extragerea acumulatorului în siguranță, fără a distruge rezistența la apă și praf a dispozitivului.

Publicitate

În ultimii ani, telefoanele au fost dispozitive „unibody”, adică dispozitive compacte ce pot fi deschise pentru a scoate bateria doar folosind unelte specifice. Totodată, bateria este primul element care cedează: autonomia telefoanelor scade, performanța se deteriorează, iar dispozitivele nu mai fac față actualizărilor noi. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care utilizatorii își schimbă telefonul.

Însă, din 2027 încolo, acest lucru se va schimba, iar dreptul la reparare va deveni o obligație, ceea ce va schimba telefoanele mobile pentru totdeauna și va oferi utilizatorilor șansa de a prelungi durata de viață a smartphone-urilor lor, reducând deșeurile electronice pe care le generăm.

Publicitate

Ce se schimbă la telefoanele mobile: noi reguli privind bateriile

Noua reglementare prevede că începând cu 2027, toate telefoanele vândute în Uniunea Europeană vor trebui să respecte două condiții importante:

  • să aibă baterii mai rezistente, capabile să suporte mai multe cicluri de încărcare fără pierderi semnificative
  • să permită înlocuirea bateriei de către utilizator, fără proceduri complicate

Prin urmare, Comisia Europeană a impus legea „dreptului la reparații” , care obligă producătorii să ofere servicii de reparații pentru dispozitivele lor timp de cel puțin 10 ani de la achiziție. Aceasta măsură vizează mai multe tipuri de dispozitive, precum frigidere, mașini de spălat, televizoare și, de asemenea, telefoanele mobile „pentru a reduce muntele enorm de deșeuri electrice care se acumulează în fiecare an pe continent”.

Publicitate

Nou regulament stabilește că, începând cu 2027, telefoanele mobile vândute în întreaga UE trebuie să aibă baterii cu o durată mai lungă de viață, pentru a rezista la un număr mai mare de cicluri de încărcare fără a-și pierde capacitatea.

În același timp, va fi obligatoriu ca utilizatorii să își poată înlocui singuri bateriile, deoarece defecțiunile bateriilor sunt principalul motiv pentru înlocuirea dispozitivelor.