Connect with us
Advertisement

Actualitate

Temperaturi record în întreaga lume: 2024 ar putea fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată

Cum va fi vremea în vara

Publicat

Temperaturi record în întreaga lume: 2024 ar putea fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată.

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie din istorie, a afirmat luni serviciul Uniunii Europene pentru monitorizarea schimbărilor climatice, continuând astfel seria de temperaturi excepţionale care, potrivit unor cercetători, ar putea face ca 2024 să devină cel mai fierbinte an întregistrat vreodată.

Informația a fost făcută publică de Reuters și preluată de Agerpres.

Fiecare lună începând cu iunie 2023 – 13 luni consecutiv – a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor meteorologice în comparaţie cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene într-un buletin lunar.

Vezi și Vremea în IULIE 2024: Cât de cald va fi în luna lui Cuptor și perioadele cu furtuni. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Cele mai recente date sugerează că 2024 ar putea devansa 2023 şi ar putea deveni cel mai fierbinte an de la începutul înregistrărilor după ce schimbările climatice provocate de activitatea umană, precum şi fenomenul meteo natural El Nino au urcat temperaturile până la maxime record în primele luni ale anului, au precizat unii oameni de ştiinţă.

”Estimez că există aproximativ 95% şanse ca 2024 să întreacă 2023 ca cel mai călduros an de la debutul înregistrărilor privind temperaturile globale de suprafaţă la mijlocul anilor 1800”, a declarat Zeke Hausfather, cercetător în cadrul Berkeley Earth.

Temperaturi record în întreaga lume

Clima în schimbare a provocat deja consecinţe dezastruoase pe tot globul în 2024.

Peste 1.000 de persoane au murit din cauza căldurii extreme pe parcursul pelerinajului hajj luna trecută. Decese asociate caniculei au fost înregistrate în New Dehli, care s-a confruntat cu un val de caniculă deosebit de îndelungat, dar şi printre turiştii aflaţi în Grecia.

Friederike Otto, cercetătoare în domeniul climei în cadrul Institutului Grantham de la Imperial College din Londra, a afirmat că sunt ”mari şanse” ca 2024 să fie desemnat cel mai fierbinte an din istoria înregistrărilor.

”El Nino este un fenomen natural care vine şi apoi pleacă. Nu putem opri El Nino, dar putem opri arderea petrolului, gazelor şi a cărbunelui”, a spus ea.

Fenomenul natural El Nino, care provoacă încălzirea apelor de suprafaţă în Oceanul Pacific, are tendinţa de a creşte temperaturile medii globale.

Efectul El Nino s-a diminuat în ultimele luni, iar planeta se va afla sub condiţii neutre înainte ca fenomenul La Nina, sinonim cu condiţii mai răcoroase, să se formeze în a doua parte a anului.

Emisiile de gaze cu efect de seră în urma arderii combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

În pofida angajamentelor privind lupta împotriva încălzirii globale, statele au înregistrat un eşec colectiv în reducerea acestor emisii, ceea ce a dus la creşterea temperaturilor timp de decenii.

De-a lungul unui interval de 12 luni care se încheie cu iunie, temperatura medie globală înregistrată a fost cea mai ridicată pentru o perioadă similară, cu 1,64 de grade Celsius peste media din perioada preindustrială 1850-1900, a precizat C3S.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement