Eveniment
Tentativă de omor într-o comună din Alba. Un bătrân și-a lovit, cu toporul în cap, prietenul de pahar
Un bărbat de 75 de ani, din comuna Sâncel, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor.
Potrivit procurorilor care anchetează cazul, ”la data de 07 aprilie, în jurul orelor 17,43, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Sâncel, jud. Alba, împreună cu victima, un consătean în vârstă de 74 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată, în mod repetat, cu un topor în zona capului, cauzându-i multiple leziuni traumatice, inclusiv de autoapărare la nivelul mâinilor, care necesită pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Procurorul criminalist continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic şi Poliţiei Municipiului Blaj.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News