Actualitate
Teodor Atanasiu: „Imediat după europarlamentare, trebuie făcută unificarea dreptei politice”. Senatorul vrea o „fuziune” doar cu PDL nu și cu PMP
Așa cum a mai anunțat în repetate rânduri senatorul PNL Teodor Atanasiu, în opinia sa, după alegerile europarlamentare, „trebuie făcută unificarea dreptei într-o fuziune”, pentru construirea unui partid de dreapta puternic, în vederea câștigării alegerilor prezidențiale. Afirmația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, ce a avut loc sâmbătă.
Prezent în cadrul unei conferințe de presă a PNL Alba, Senatorul Teodor Atanasiu a precizat că imediat după alegerile europarlamentare trebuie făcută o unificare a partidelor de dreapta mai exact a PNL cu PDL dar nu și cu celelalte partide de dreapta (n.r. PMP).
„Dreapta politică trebuie reunificată. Nu poți să lași stânga cu un singur partid puternic și dreapta fărâmițată. Unificarea dreptei, este unificarea PNL cu PDL. În momentul acela o să ai și un partid de dreapta puternic, mult mai puternic decât PSD, cu peste jumătate din primarii României, deci un partid care practic la nivel local ar câștiga orice alegeri. Dacă ai capacitatea să îți desemnezi bine și candidații pentru celelalte alegeri, poți să ai succes în orice timp de alegere. Cred că imediat după europarlamentare trebuie făcută unificarea dreptei pentru câștigarea alegerilor prezidențiale”.
Acesta a mai adăugat că se dorește o „fuziune” cu PDL, dar nu și cu PMP: „Partidul lui Băsescu poate să își continue joaca cu Ponta și înjurăturile unul la adresa altuia”.
Prezent la conferința de presă, europarlamentarul Eduard Hellvig a precizat să acestă unificare poate fi făcută doar după rezultatul alegerilor de la europarlamentare și doar în jurul PNL: „Orice discuție privind unificarea dreptei, trebuie avută după europarlamentare, și, se poate face doar în jurul Partidului Național Liberal”, a spus europarlamentarul.
Eduard Hellvig a mai adăugat că dreapta în România înseamnă PNL și că oricine dorește să facă parte din acestă unificare trebuie să vină în jurul Partidului Național Liberal.
În ceea ce privește acestă „fuziune” în județul Alba, Hellving a spus că garantează faptul că dacă USL a funcționat, cu siguranță va funcționa și o unire a partidelor de dreapta.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News