Actualitate
„Teoria probabilităților” la PNL Alba : „Posibil eveniment de 1 decembrie la Alba Iulia, la care e posibil să vină Crin Antonescu”
Noi subiecte foarte interesante în conferința de presă de marți a PNL Alba Iulia. Rareș Buglea: vești bune de nivel național – „mărirea salariilor minime pentru bugetari”, dăruită de Ponta din 2014. Daniel Zdrânc, o nouă plecăciune plină de recunoștință în fața colegilor consilieri locali democrat-liberali și a primarului Mircea Hava, pentru aprobarea subvenției la transportul public pentru șomerii din Alba Iulia. Adrian Simion: în 1 decembrie, e posibil să se organizeze o serie de evenimente la Alba Iulia la care e posibil să vină preşedintele Crin Antonescu. Victor Ponta? Șanse mult mai mici.
Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al liberalilor din Alba, ne-a spus, neoficial, că, foarte probabil, de 1 decembrie, se va organiza un eveniment la Alba Iulia, la care e posibil să vină și Crin Antonescu.
„Foarte probabil, pe data de 1 decembrie, o sa fie și un eveniment mare la nivelul întregului partid, sperăm, cu participarea președintelui Crin Antonescu. Confirmarea oficială încă nu o avem, dar sperăm, într-o săptămână, o săptămână și jumătate să avem și această confirmare. Ce eveniment? Un eveniment public la care l-am invitat pe președintele Crin Antonescu. Ce eveniment public? Așteptăm să vedem. Când vom avea confirmarea lui Antonescu, vom ști concret în ce constă evenimentul. Încercăm să organizăm un eveniment dar nu avem nimic oficial până acum. Oricum, încercăm să adunăm cam 1.000 de oameni, dar deocamdată e neoficial”.
Apoi, mulțumirile oficiale și publice către colegii PDL pentru susținerea din Consiliul Local. Din câte știe consilierul Zdrânc, deși acel proiect cu subvenția la transport pentru șomeri ar putea părea ușor social-democrat, de fapt el este profund liberal: oamenii în căutarea unui loc de muncă se vor putea deplasa mult mai mult și mult mai eficient prin oraș pentru găsirea jobului dorit, imediat după care vor începe să plătească taxe și impozite la stat, iar bugetul va avea de câștigat.
Câți șomeri sunt în Alba Iulia? 9.000! Sau, stați, aceasta e cifra elevilor? Atunci, șomeri ar fi cam 1.600 – 1.800. De fapt, numărul total al celor care beneficiază de facilități la transportul public în Alba Iulia ar fi cam 9.000, cu pensionari cu tot. Sau?
Cât costă subvenția pentru șomeri?
Nu știm, nu avem informații, vom vedea din ianuarie.
Cu subiectele sale naționale „foarte optimiste” publicate de o mulțime de ziare centrale și locale în ultimele zile, Buglea a „spart știrea” pentru o mulțime de oameni direct interesați, bugetari cu salariu minim (profesori debutanți, medici rezidenți): de la 1 ianuarie, salariul minim pe economie crește de la 800 la 850 lei, iar din 1 iunie, la 900 lei. Și 3,76% în plus la pensii. 659 de miliarde de lei buget în 2014. Nimic, în schimb, despre Alba Iulia.
Descentralizarea instituțiilor din Alba? Câți oameni și de unde vor fi disponibilizați? Abia din 1 ianuarie, nu știm, vom vedea până atunci, cu siguranță se va pune la un moment dat problema.
Ce știm? „Că noi, consilierii PNL vom rămâne opoziția, aceeași, vocală, în Consiliul Local Alba Iulia”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Carcotasul
vineri, 08.11.2013 at 12:21
Sigur Kkrau nu va venii la Alba, ca nu il intereseaza! Se va duce in Teleorman, ca sa viziteze closetele comandate de Armata Germana, in 1916, ca ii in „domeniu”, si vrea desigur, sa se puna bine cu Angela Merkel!