Actualitate
Teren de fotbal pentru tineri în cartierul Lumea Nouă din Alba Iulia. Lucrările de construcţie încep din primăvară
Din primăvară începe construcția unui teren de fotbal în cartierul Lumea Nouă din Alba Iulia. Anunţul a fost făcut de consilierul local PNL Rareș Buglea, care susţine că este necesar pentru tinerii din zonă, care vor să joace fotbal şi sunt nevoiți să plătească chirie în alte locaţii.
„Atunci când timpul ne va permite adică în primăvară, vom face terenul de fotbal promis în zona industrială. Acolo unde foarte mulți tineri, majoritatea de etnie romă, în fiecare weekend sau chiar mai des formează echipe de fotbal și poartă competițiile locale pe care le știm cu toții”, a declarat consilierul local Rareş Buglea, la conferinţa de presă organizată marţi de PNL Alba.
Potrivit consilierului, echipele de romi se antrenează în locuri neadecvate, cum ar fi spațiul unde se desfășoară talciocul duminica, „pe terenuri unde plătesc chirie, în Ampoi 3, 2, 1, lucru pe care nu și-l permit.”
Buglea a precizat că locaţia a fost identificată şi se studiază dacă aceasta corespunde pentru proiectul amintit. „Vom construi acest teren sintetic fără chirie, cu administrare proprie a primăriei și, pe cuvântul celor care se ocupă de antrenamentul și de formarea acestor echipe, îl vor folosi doar ei”, a mai spus consilierul local. A amintit că a avut această iniţiativă alături de primarul Mircea Hava şi viceprimarul Paul Voicu.
Legat de promisiuni făcute în campania electorală pentru prezidenţiale, Buglea a mai spus că „n-am avut la aceste alegeri un scor foarte bun în zona industrială, așadar nu e o răsplată pentru scorul obținut acolo. Am făcut această promisiune evitând să dăm mezeluri, așa cum ceilalți au făcut-o, și promisiunea este mai veche, drept urmare accel teren de fotbal pentru tinerii din zona industrială va fi făcut de către primărie în primăvară”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News