Eveniment
Termen la Tribunalul Alba, în Dosarul „DGFP Alba – Europexpres”. Va fi prezentat un raport de expertiză criminalistică
Dosarul de mită „DGFP Alba – Europexpres” va fi reluat pentru judecată, luni, la Tribunalul Alba. La acest termen, ar urma să fie prezentat un raport de expertiză criminalistică solicitat în cauză.
Reamintim că, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 5 iunie 2009, Mihai Ioan Sârbu şi Dănuţ Ioan Ispas, în calitate de consilieri în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba – Biroul de control fiscal, au acceptat promisiunea primirii sumei de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 au primit efectiv suma respectivă de la inculpatul Eugen Lăpădat, spre a-şi îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuţiile de serviciu. Concret, în schimbul sumei primite, cei doi funcţionari publici au consemnat în actul de control că societatea comercială administrată de mituitor are de plătit bugetului de stat obligaţii fiscale în cuantum substanţial mai redus decât cel ce reieşise în urma controlului, şi anume 2.153 lei în loc de 140.000 lei.
Ioan Sârbu şi Ioan Ispas sunt arestaţi preventiv în Dosarul „Pomponio”, alături de directorul adjunct Ioan Dobra şi şeful de serviciu Dorin Conţan, pentru sprijinirea unui grup infracţional.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News