Connect with us
Advertisement

Eveniment

Termen la Tribunalul Alba în dosarul finanțărilor de la FC Unirea. Dosarul a fost repartizat unui alt complet de judecată

Publicat

Tribunalul Alba a avut pe rol, luni, un nou termen de judecată în dosarul posibilelor finanțări ilegale de la Fotbal Club Unirea. Instanța urmează să se pronunțe asupra excepțiilor invocate în cauză, un nou termen fiind stabilit pentru 4 februarie. Reamintim că, în 19 noiembrie 2012, Tribunalul a repartizat aleatoriul dosarul unui alt complet de judecată, după ce magistratul Aurelian Mocan a depus cerere de abținere.

În acest dosar, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul DNA Alba Iulia viceprimarul Paul Voicu, fostul consilier local Horia Bărdaș și membrii conducerii clubului sportiv.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

BARDAȘ MIHAI-HOREA, consilier local, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;
LUPU IOAN-NICOLAE, director executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (70 de acte materiale);
FENEȘAN OLIVIU, consilier județean, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;
SARMEȘ MARIAN-IONEL, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;
PAUL VOICU, viceprimar al municipiului Alba Iulia, în sarcina căruia s-a reținutcomplicitate la înșelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2005-2010, inculpații Lupu Nicolae, în calitate de director executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, consilierul județean Feneșan Oliviu, consilierul local Bărdaș Mihai-Horea și Sarmeș Marian-Ionel, ultimii trei fiind și membri ai Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, i-au indus și menținut în eroare pe membrii Consiliului Județean Alba și Consiliului Local al municipiului Alba-Iulia, prin folosirea unor mijloace frauduloase cu ocazia derulării unor contracte de finanțare încheiate cu cele două instituții publice, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.730.000 lei (8.070.00 lei, în bugetul Consiliului Local și 3.660.000 lei, în bugetul Consiliului Județean Alba). Cei patru au beneficiat de sprijinul inculpatului Paul Voicu, viceprimar și consilier local al municipiului Alba Iulia.

Concret, în cursul anului 2005, au fost încheiate două contracte prin care Consiliul Local al municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba se angajau să finanțeze Asociația <Fotbal Club Unirea 1924> Alba Iulia pentru valorificarea aptitudinilor jucătorilor de fotbal juniori. Deoarece, în realitate, asociația sportivă nu deținea un centru de copii și juniori și nici echipe de fotbal, iar instituțiile publice nu aveau dreptul legal de a finanța activitatea societăților comerciale, inculpații Sarmeș Marian-Ionel, Feneșan Oliviu, Bardaș Mihai-Horia și Lupu Nicolae, cu ajutorul inculpatului Paul Voicu, au creat un mecanism prin care banii rezultați din finanțările instituțiilor publice pentru Asociația <Fotbal Club Unirea 1924> Alba Iulia erau transferați către societatea comercială SC <Fotbal Club Unirea 2006> SA Alba Iulia. De fapt, banii respectivi erau destinați susținerii cheltuielilor ocazionate de echipele de fotbal deținute de societatea comercială, inclusiv pentru pata salariilor precum și a contribuțiilor aferente salariilor. Practic, ponderea sumelor transferate în mod direct (sub formă de prestări servicii, finanțări și/sau împrumuturi) din patrimoniul asociației în patrimoniul societății comerciale cu capital privat în perioada de referință a fost cuprins între 59,28% și 98,44% din veniturile SC <Fotbal Club Unirea 2006> SA.
În aceeași perioadă, pentru a justifica transferul banilor din cadrul asociației în patrimoniul societății comerciale inculpatul Lupu Nicolae a emis, în mod fictiv, un număr de 70 facturi fiscale prin care atesta, în mod nereal, că sumele transferate reprezintă contravaloarea prestațiilor societății comerciale către asociația sportivă.

Consiliul Județean Alba a precizat formulează pretenții civile în cuantumul stabilit de către organele judiciare (3.660.000 lei).
În vederea recuperării prejudiciului, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând celor cinci inculpați.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat DNA.

Vezi AICI mai multe despre acest dosar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement