Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

TESTUL DE SINCERITATE cu Mircea Hava și Ion Dumitrel: Un primar și un președinte de Consiliu județean fără majoritate în consilii. Vezi ce vor face


Publicat

dumitrel

După o campanie plină de evenimente şi alegeri cu rezultat strâns, în Alba, a venit momentul bilanţului. Moderatorul Dan Lungu i-a avut ca invitaţi la „Testul de sinceritate” pe învingătorii politici Ion Dumitrel, preşedintele reales al Consiliului Judeţean Alba şi Mircea Hava, primarul aflat la al cincilea mandat, al Alba Iuliei. Cei doi reprezentanţi PDL însă vor conduce judeţul şi municipiul fără a avea majoritate în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Vedeţi care sunt planurile în fiecare caz.

Mircea Hava a recunoscut că a fost o bătălie politică, o amendă politică, însă susţine că au fost răsplătite la vot rezultatele de până acum în judeţ şi municipiu. În opinia sa, măsurile luate în ţară în perioadă de criză au fost bune, însă nu au fost explicate, dând exemplul reducerii salariilor, în comparaţie cu mărirea TVA-ul, considerată mai nocivă.

„De vină a fost lipsa crasă de comunicare. Nu ne-am bătut cu USL, ci cu ceea ce a făcut bine Boc pentru ţară, dar nu a explicat”, a spus Mircea Hava.

Ion Dumitrel a completat că se aştepta să câştige, însă nu cu un scor aşa de strâns, având în vedere că reprezentanţii PDL „au atâtea realizări în spate”, nu se aştepta ca influenţa politică să fie atât de mare: „Am învăţat ceva, sunt convins că în cei patru ani care urmează o să reuşim să facem ce ne-am propus pentru locuitorii oraşului”.

A exemplificat cu eşecurile de la Baia de Arieş, Aiud, Teiuş şi în mai multe comune. Chiar dacă PDL are acelaşi număr de primari (45) în judeţ, au fost câştigate voturi destul de puţine, în locuri în care Consiliul Judeţean a sprijinit puternic administraţia locală. „A fost o campanie bazată pe minciuni”, a spus Dumitrel, cu referire la campania purtată de adversarii politici.

În ceea ce priveşte majoritatea în cele două foruri, judeţean şi local, au început negocieri cu celelalte forţe politice. Ion Dumitrel a spus că discuţiile sunt în curs, sunt purtate de reprezentanţii politici. „Consiliul Local şi cel judeţean nu sunt o zonă de bălăcăreli politice, ci prioritară este dezvoltarea judeţului şi a municipiului. Văzând lista de consilieri, am spus că sunt altfel de oameni”, a completat Hava.

„Am avut o discuţie legată de politică, de Consiliul Local, cu PP-DD. Nu am făcut nici un troc”, a declarat primarul. Acesta a recunoscut că există varianta ca, la Alba Iulia, PDL să nu obţină nici o funcţie de viceprimar, dar a spus că poate lucra cu oricine, în condiţiile în care importantă este dezvoltarea oraşului. „Dacă se consideră că ne poate pedepsi cineva cu o anumită majoritate, se înşeală. Dacă după 20 de ani, oamenii nu au înţeles că în Consiliul Local şi Primărie se întâmplă nişte lucruri şi toate sunt transparente, totul este OK, este grav”, a mai spus Hava.

Ion Dumitrel a spus că nu s-a întâlnit cu vreun reprezentant PP-DD, privind eventuale negocieri pentru funcţiile de vicepreşedinte la CJ. „Voi colabora foarte bine şi cu viitorii colegi”, susţine Dumitrel, referindu-se la toţi reprezentanţii politici din CJ. A dezvăluit că unul dintre vechii vicepreşedinţi au şanse să rămână în funcţie.

Mircea Hava s-a referit şi la „greşelile” din campanie – de exemplu problema bazinului olimpic, investiţie nefinalizată, dar care nu aparţine primăriei, ci Companiei de Investiţii -, dar şi la importanţa competenţei în administraţie şi „surprizele” pe care le-ar putea avea locuitorii.

Ion Dumitrel şi Mircea Hava au dezvăluit şi cum vor colabora în continuare cu contracandidaţii politici: Teodor Atanasiu şi Călin Potor, de la USL. De asemenea, s-au referit şi la modalitatea de funcţionare a zonei Alba, având în vedere că este o „enclavă” portocalie, în comparaţie cu celelalte judeţe de pe hartă, unde au câştigat reprezentanţi USL.

Vedeţi toate declaraţiile celor doi şefi de administraţie judeţeană şi locală:



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

2 Comentarii

2 Comments

  1. Deceneu

    duminică, 17.06.2012 at 21:57

    DOAR DNA-un ne mai salveaza de mincinosiii astia !

  2. partenie48

    luni, 18.06.2012 at 11:17

    jambalaya!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ACTUALITATE

După pandemie, 45% dintre români vor să-și schimbe locul de muncă. IT-iştii și specialiştii, cele mai mari șanse

Publicat

angajat lucru munca

Primul lucru pe care îl vor face 45% dintre români, după pandemie, va fi să îşi schimbe locul de muncă, iar cea mai mare încredere în şansele de a găsi un post disponibil o au IT-iştii, specialiştii şi muncitorii calificaţi, reiese dintr-un sondaj întocmit de o platformă de recrutare online.

Potrivit eJobs România, 14,5% dintre respondenţi nu au în plan să facă vreo schimbare, 11% vor să urmeze un proces de reconversie profesională, iar 9% au de gând să plece din ţară.

De asemenea, 6,5% din totalul celor chestionaţi spun că vor să-şi deschidă un business odată ce economia îşi va reveni, în timp ce 5% se gândesc să solicite o mărire salarială.

Întrebaţi care cred că sunt categoriile profesionale care îşi vor găsi cel mai uşor un loc de muncă la finalul pandemiei, 23% dintre participanţii la sondaj au pus pe primul loc specialiştii, iar 21% cred că şansele cele mai mari le au IT-iştii şi 15% menţionează muncitorii calificaţi. În ierarhie urmează tinerii fără experienţă (14%), muncitorii necalificaţi (12,5%) şi candidaţii peste 45 de ani (7,4%).

În această vară, cel mai bun moment pentru schimbarea locului de muncă

Conform datelor centralizate, pe ultimele locuri apar liber profesioniştii (freelancers) – cu 4,3% dintre sufragii, şi managerii (2,8%).

În acest context, peste jumătate dintre români (52%) sunt de părere că acum este cel mai bun moment pentru a se angaja sau a-şi schimba locul de muncă, în timp ce 20% cred că, în această vară, va fi ocazia potrivită pentru o astfel de schimbare, 12% cred că din toamnă, iar 10% estimează că abia din 2022 piaţa muncii îşi va reveni.

Principalul motiv pentru care cei mai mulţi candidaţi ar schimba în acest moment angajatorul este un salariu mai mare, menţionat de 31% dintre respondenţi. 17% ar pleca pentru oportunităţi mai bune de creştere, 12% s-ar muta într-o companie mai stabilă şi 11% ar pleca dacă ar găsi un loc de muncă într-un alt domeniu de activitate.

O pondere de 6,1% dintre cei chestionaţi au declarat că ar renunţa la locul actual de muncă dacă ar avea posibilitatea să plece în altă ţară şi tot atât de mulţi şi-ar da demisia pentru un pachet de beneficii extra-salariale mai bun decât cel pe care îl au în prezent.

Sondajul eJobs a fost realizat în perioada aprilie – mai 2021, pe un eşantion de 700 de respondenţi.

În acest moment, peste 28.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe platforma eJobs şi, pentru acestea, sunt înregistrate, în fiecare lună, între 1,1 şi 1,5 milioane de aplicări.

sursă: Agerpres

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Elevii din județul Alba pot participa la concursul RoboTEC. În acest an, competiția se desfășoară atât online, cât și fizic

Publicat

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara organizează și în acest an un proiect de tradiție – RoboTEC (Robot Engineering Contest). Elevii din județul Alba sunt invitați să participe. 

Cea de-a VI-a ediție a competiției va avea loc în perioada 21-23 mai 2021, atât online, cât și fizic.

RoboTEC este un concurs internațional și se adresează atât elevilor de liceu cât și studenților pasionați de robotică.

Participanții au ocazia de a-și pune în practică cunoștințele în acest domeniu, dar și a-și măsura creativitatea.

Ediția din acest an beneficiază de sprijinul Universității Politehnica din Timișoara, prin Facultatea de Automatică și Calculatoare.

Noutatea din cadrul acestui proiect constă în susținerea unor sesiuni de workshop pentru cei dornici de a afla informații în domeniul roboticii.

Proiectul este structurat în 4 probe și două formate:

Format on-site:

Line follower
Maze

La probele on-site (în format fizic) participanții trebuie să construiască un robot, să-l trimită echipei de organizare, robotul având scopul de a naviga printr-un labirint și de a urma un traseu.

Format online:

Freestyle: are rolul de a testa imaginația participanților, fiind o probă de tip remote;

Computer Vision Simulation: are scopul de a testa capacitățile tehnice, desfășurându-se prin intermediul unui simulator.

Înscrierile în cadrul concursului sunt deschise pe site-ul Ligii AC până în data de 20 mai 2021, iar câștigătorii vor beneficia de premii în bani, ediția din acest an fiind susținută de patru companii partenere din Timișoara.

Pentru probele on-site, participanții trebuie să-și trimită roboții cu 2 săptămâni înainte de deadline.

Pentru a afla informații suplimentare, cei interesați sunt invitați să viziteze site-ul proiectului, https://robotec.ligaac.ro.

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

OFICIAL: Academia de Poliție va rămâne doar cu două facultăți din cele șase. Declarațiile miniștrilor Educației și Internelor

Publicat

Academia de Poliție va avea doar două facultăți pentru studiile de licență, în locul celor șase de acum. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dat detalii despre schimbările aprobate joi, prin hotărâre de Guvern.

Este vorba despre reorganizarea studiilor de licenţă la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” exclusiv în cadrul a două facultăţi, în vederea formării iniţiale a ofiţerilor, respectiv:

  • Facultatea de Poliţie (domeniul de licenţă „Drept”, specializarea „Drept”, şi domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”)

şi

  • Facultatea de Pompieri (domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, specializarea „Instalaţii pentru construcţii-pompieri”).

Vezi și ADMITERE ACADEMIA de POLIȚIE 2021: Înscrieri, calendar, condiții, probe, documente, taxă. Detalii pentru candidați

Facultatea de Poliţie se înfiinţează prin reorganizarea Facultăţii de Poliţie, Facultăţii de Jandarmi, Facultăţii de Poliţie de Frontieră şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Academiei şi preluarea de la acestea a atribuţiilor formative, a elementelor de structură şi a personalului didactic.

AICI, proiectul de reorganizare a Academiei de Poliție.

De asemenea, Școala doctorală de Drept, înființată în anul 1997, precum și Școala doctorală de Ordine și Siguranță Publică, înființată în anul 2002, vor fi desființate. La nivel de master, pe modelul european, va exista doar masteratul profesional.

Mai mult, Academia de Poliție va fi supusă și unei evaluări făcute de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), însărcinată prin lege cu evaluarea, acreditarea și autorizarea temporară a învățământului superior din România. Evaluarea aceasta se face o dată la 5 ani, iar Academia de Poliție a ajuns chiar la finalul termenului, urmând ca în următoarele luni să aibă loc o nouă evaluare, potrivit edupedu.ro.

„Practic, la nivel de licență, din șase facultăți rămân două, Facultatea de Arhivistică va intra în lichidare în următorii doi ani, va mai școlariza în lichidare, la nivel de licență. La nivel de master, pe modelul european, va susține masteratul profesional, asta va ridica semnificativ nivelul de pregătire al ofițerilor de poliție. Este o măsură de profesionalizare a cadrelor MAI. La nivel de doctorat, așa cum a prezentat și domnul ministru, intră în lichidare cele două școli doctorale, Școala doctorală de Drept, înființată în anul 1997, precum și Școala doctorală de Ordine și Siguranță publică, înființată în anul 2002.

Ambele școli doctorale intră în lichidare. În concluzie, Academia de Poliție va pregăti ofițeri profesioniști pe diverse specialități la nivel de licență, master profesional și, la fel ca orice altă universitate din România, va acorda atenție nivelului de calificare 5, nivelul colegiilor de învățământ terțiar non-universitar, postliceal cu alte cuvinte. Deci, Academia de Poliție va avea absolvenți cu calificări de licență nivel 6 și calificări de master nivel 7. Toate aceste acțiuni au fost realizate și în vederea pregătirii evaluării instituționale de către ARACIS. Anul acesta se împlinesc 5 ani de la ultima evaluare instituțională și Academia de Poliție va intra lunile următoare în evaluarea instituțională ARACIS.”

Ministrul de Interne, Lucian Bode: se reduc funcții de conducere

„În contextul acumulării în ultimii ani a unor probleme legate de funcționarea Academiei, în deosebi din perspectiva corpului profesoral și al eficienței pregătirii corpului polițienesc, am decis reorganizarea Academiei de Poliție pornind de la câteva aspecte fundamentale. (…) Ne-am propus prin acest demers să restabilim moralitatea și etica academică și profesională în ideea că studenții care ies de pe băncile Academiei de Poliție să fie bine pregătiți profesional și cu o înaltă ținută morală. (…)

Facultatea de Poliție va fi produsul reorganizării anterioarelor facultăți de poliție, de jandarmi, poliției de frontieră și cea de științe juridice și adimistrative. În urma adoptării HG de reorganizare, se reduc, pentru început, o serie de funcții de conducere, spre exemplu patru funcții de decan.

Formarea continuă va fi asigurată prin masterate profesionale destinate doar absolvenților de studii universitare de licență în specializările necesare MAI. (…) De asemenea, reorganizarea Academiei de Poliție vizează desființarea celor două școli doctorale, care, din păcate, au adus mari prejudicii de imagine instituției. Totodată, proiectul de HG prevede desființarea facultății de arhivistică (…)

Programele de studii universitare curente vor continua până la finalizare, conform planurilor de învățământ deja aprobate în cadrul Facultății de Poliție nou înființate.

Numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în acest an este de 740 la Facultatea de Poliție, învățământ la zi, respectiv 150 la învățământ la distanță și cu frecvență redusă. La Facultatea de Pompieri, numărul de locuri aprobat este de 50”, a declarat, joi, ministrul de Interne.

Citeste mai mult
Publicitate

ADMINISTRATIE

Ciugud: „Vaccinare la poarta ta” și „Șezătoare pentru vaccinare”, acțiuni pilot pentru susținerea vaccinării în zona rurală

Publicat

Comuna Ciugud lansează, vineri, 14 mai 2021, o amplă campanie de vaccinare a populației prin care testează, în premieră națională, două acțiuni inedite pentru stimularea vaccinării în mediul rural: „Vaccinare la poarta ta” și „Șezătoare pentru vaccinare”.

Derulate în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba, acțiunile au ca scop aducerea vaccinării cât mai aproape de cetățeni, astfel încât să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la centrele fixe de vaccinare din municipiul Alba Iulia.

„Vaccinare la poarta ta” va însemna organizarea unor echipe mobile de vaccinare, care se vor deplasa la poarta cetățenilor care s-au programat anterior pentru vaccinare. Astfel, orice persoană, cu vârsta peste 18 ani, s-a putut programa on-line, telefonic sau prin sms, în perioada 4 – 12 mai 2021, pentru a primi prima doză de vaccin BioNTech/ Pfizer.

„Șezătoare pentru vaccinare” este cea de-a doua formă de vaccinare testată pilot în comuna Ciugud și presupune organizarea unor puncte temporare de vaccinare în curtea unor localnici. Aici, în condiții de distanțare și cu respectarea normelor impuse de pandemie, se vor aduna mai mulți vecini de pe o stradă și vor fi vaccinați de echipele mobile, astfel încât să se reducă timpul necesar vaccinării și monitorizării persoanelor vaccinate.

Ambele acțiuni pilot vor fi testate la Ciugud, iar dacă eficiența lor va fi dovedită vor fi recomandate pentru a fi organizate și în alte comunități rurale.

„Cu toții ne dorim ca viața socială să revină la normalitate, iar pentru acest lucru este nevoie să ne implicăm cu toții.

Cred că este o responsabilitate și pentru administrația locală să susțină campania națională de vaccinare și să ofere cetățenilor posibilitatea de a opta dacă vor să se vaccineze. Ne bucură faptul că la Ciugud avem foarte mulți cetățeni care vor să se vaccineze și s-au înscris în campania organizată de noi.

Vom face vaccinare din poartă în poartă sau în cadrul unor „șezători”, așa cum le-am numit noi, unde mai mulți vecini se strâng într-o gospodărie și sunt vaccinați.

Așa cum am mai spus, vaccinarea este un act voluntar, însă cetățenii au dreptul să li se ofere cât mai multe posibilități pentru a putea beneficia de vaccinul care îi poate proteja pe ei și pe cei dragi”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Comuna Ciugud a lansat, marți, 4 mai 2021, campania „Vaccinare la poarta ta!”, inițiativă ce are ca scop stimularea vaccinării în zona rurală și sprijinirea persoanelor care doresc să se vaccineze.

Ulterior, în perioada 14 – 16 mai 2021, echipe medicale mobile vor veni în fiecare sat al comunei pentru acțiunea de vaccinare.

Mici centre mobile de vaccinare vor fi organizate în puncte cât mai apropiate de locuințele doritorilor, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să se deplaseze.

În paralel, Ciugudul continuă și campania de informare „#VACCIN cu informații oficiale” prin care oferă informații utile despre vaccinarea națională împotriva COVID – 19.

Pe site-ul administrației locale sunt oferite prospectele oficiale ale vaccinurilor, detalii privind programarea națională, răspunsuri la întrebări, raportări, dar și alte informații provenite din surse oficiale, respectiv instituțiile care gestionează domeniul sănătății și vaccinarea.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate