Educație
Tichete de creșă 2022: valoarea tichetelor a fost majorată, din aprilie. Câți bani primesc părinții
Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată, din aprilie, cu 30 de lei. Aceasta este de 520 de lei, față de 490 de lei anterior. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
”Pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 520 lei.
Valoarea nominală stabilită la art 1. se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2022, respectiv august 2022 și septembrie 2022”, se arată în ordin.
Tichetele de creșă se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Condiții de acordare
Tichetele de creșă se pot cumula cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție, ajutorul financiar acordat părinților care revin la lucru înainte de terminarea concediului maternal.
Tichetele de creșă se pot distribui salariaților pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, încredințat în vederea adopției sau dat în plasament, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutelă, cu excepția celor dați în plasament la asistentul maternal profesionist și a celor pentru care s-a dispus măsură plasamentului de urgență. Cererea va fi însoțită de următoarele elemente:
- actul doveditor eliberat de creșă sau, după caz, unitatea educațională la care este înscris copilul
- declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă
- declarație pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de concediul și indemnizația care se acordă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
- livretul de familie. În situația în care nu a fost eliberat livretul de familie, cererea va fi însoțită de copia certificatului de naștere al copilului sau a extrasului de naștere. În cazul în care s-a prezentat extrasul de naștere, beneficiarul tichetelor de creșă are obligația că în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naștere să depună copia acestuia la angajator
- alte documente solicitate de angajator
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News