Connect with us
Advertisement

Educație

Tichete pentru elevi 2022: când pot fi depuse cereri pentru tichetele sociale de 500 de lei și care sunt condițiile

Publicat

În anul școlar 2022-2023, elevii din familii dezavantajate pot primi tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare de 500 de lei.

Cererile pentru aceste tichete se depun la începutul anului școlar.

De aceste tichete pot beneficia copiii din categoriile amintite, din învățământul preșcolar, primar și gimnazial.

În funcție de vârsta elevului, cererile se depun fie la primărie (în cazul preșcolarilor), fie la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul (în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu), potrivit edupedu.ro.

Într-un comunicat al Federației Naționale a Părinților se precizează că, “pentru preșcolari, cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar trebuie depuse la primărie și se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la primăria comunei sau orașului / sectorului din București unde locuiește familia.

Pentru elevi (ciclul primar și ciclul gimnazial), cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar, adică până pe 10 septembrie 2022″.

Inspectoratele școlare vor comunica Ministerului Educației lista beneficiarilor pentru anul școlar 2022-2023 până la data de 23 septembrie 2022.

La ce pot fi folosite tichetele educaționale

Materialele școlare ce pot fi achiziționate cu aceste tichete sunt rechizite necesare frecventării școlii: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Condiții pentru preșcolari

“Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 248/2015 stabilește ca fiind familii defavorizate acele familii care au venitul lunar pe membru de familie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură înseamnă 298 lei).

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educațional.

Cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința familia, în luna imediat următoare îndeplinirii condițiilor de acordare”, se arată în comunicatul de la Federația Națională a Părinților.

Condiții pentru elevi (clasele zero – VIII)

“Elevii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Legii nr. 126/2002.

Legea nr. 126/2002 stabilește că pot beneficia de acest sprijin elevii care se află în întreținere familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe țară (salariul minim brut în 2022 este 2.550 RON, 50% reprezintă 1.275 RON).

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna iulie a anului în care se face solicitarea.

Cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar (5 septembrie pentru anul școlar 2022-2023).

Prin familie se înțelege:

  • soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;
  • bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și se gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială;
  • persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement