Connect with us
Advertisement

Educație

Tichetele de creșă vor fi în valoare de 600 de lei, din aprilie. Documente necesare pentru eliberarea acestora

Publicat

Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată. Din aprilie, tichetele de creșă vor fi de 600 de lei, creșterea fiind de 30 de lei.

Acestea sunt acordate părinților, lunar, în anumite condiții.

”Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 lei”, se arată în ordin. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, potrivit edupedu.ro.

Valoarea nominală stabilită se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.

Condiții pentru acordarea tichetelor de creșă

Tichetele de creşă se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Tichetele de creşă se acordă, la cerere, unuia dintre părinţi sau tutorelui căruia i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare, pe baza livretului de familie.

Nu pot beneficia de tichete de creşă asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă.

Potrivit normelor metodologice de aplicare a legii, tichetele de creșă pot fi utilizate de către angajați numai la creșele sau entitățile asimilate acestora și cu care unitățile emitente au încheiate contracte de prestări de servicii. Prin entități asimilate se înțelege alte unități de educație timpurie antepreșcolară, publice sau private, organizate în condițiile legii, precum și persoanele care exercită profesia de bonă.

Suma individuală sub forma tichetelor de creșă se acordă pentru acoperirea parțială sau integrală a taxelor de creșă reprezentând contribuția lunară a părinților/reprezentanților legali la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscriși în creșe sau alte unități de educație timpurie antepreșcolară publice sau, după caz, a contravalorii serviciilor prestate de unități de educație timpurie antepreșcolară private sau de bone și se suportă integral de către angajator.

Documente necesare

Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:

  • a) cerere pentru acordarea tichetului de creșă
  • b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul
  • c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat
  • d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare
  • e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
  • f) alte documente solicitate de angajator, după caz

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement