Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ţigările cu arome nu vor mai fi comercializate în România. Directiva europeană, aprobată în Parlament. Alte restricţii

fara tigari

Publicat

fara tigari Directiva europeană care interzice ţigările aromate şi mentolate a fost aprobată de Camera Deputaţilor. Noua legislaţie intră în vigoare după promulgare şi publicarea în Monitorul Oficial.

Ţigările cu arome vor dispărea de pe piaţă în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, iar pentru cele mentolate, termenul este până în 2019. De la 1 ianuarie 2017, producătorii de tutun vor fi obligaţi să schimbe avertismentele şi imaginile cu unele care vor ocupa 65 la sută din suprafaţă pachetului, mai “neprietenoase”, care vor apărea pe ambele părţi.

În plus, imaginile vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo. Vor dispărea în schimb datele referitoare la concentraţiile de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.

Pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017.

„Este de aşteptat o scădere a consumului produselor din tutun pe termen mediu, estimată la 2% în următorii 5 ani. Pe termen scurt, scăderea consumului se poate datora scoaterii de pe piaţă a ţigaretelor cu aromă caracteristică şi a celor cu arome în componenţa lor (capsule în filtru)“, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Specialiştii afirmă că ţigările cu arome sunt chiar mai periculoase decât cele „clasice“, creând dependenţă mult mai repede. În plus, mulţi fumători cred că ţigările mentolate se numesc „light“ deoarece conţin mai puţină nicotină. Însă denumirea se referă strict la efectul anestezic şi de răcorire produs de mentol, care te face să nu mai simţi tăria nicotinei şi să inhalezi fumul şi mai profund. Cercetătorii au stabilit că, din acest motiv, fumătorii de ţigarete light inhalează, în medie, de şase-şapte ori mai mult gudron decât fumătorii de ţigări clasice.

Potrivit celui mai recent studiu Eurobarometru, din anul 2015, 27% dintre români (peste 5 milioane de persoane) fumează regulat (33% dintre bărbaţi şi 22% dintre femei), procent aflat puţin peste media europeană de 26%. 95% din fumători folosesc zilnic pachetele de ţigări preambalate (faţă de media UE de 76%), iar restul preferă ţigările rulate (comparativ cu media europeană de 24%).

sursa: adevărul

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate