Connect with us
Advertisement

Eveniment

TikTok, oficial interzisă în Statele Unite, din 19 ianuarie. Decizie la Curtea Supremă

Câte ore stă un român pe TikTok

Publicat

Rețeaua de socializare TikTok va fi oficial interzisă în Statele Unite. Curtea Supremă a respins vineri recursul depus de rețeau pentru a împiedica interzicerea sa în Statele Unite.

Legea a fost adoptată de Congres în aprilie. De duminică, 19 ianuarie, TikTok va fi oficial interzisă în Statele Unite, potrivit g4media.ro

În SUA, rețeaua are are 170 de milioane de utilizatori, potrivit Le Figaro.

Aplicația este acuzată că este supusă legilor chineze ce impun companiilor tehnologice să contribuie la colectarea de informații. Astfel, teoretic, ar oferi autorităților chineze acces la datele utilizatorilor americani.

În perioada următoare, guvernul american ar trebui să oblige magazinele de aplicații mobile să elimine rețeaua socială de pe platformele lor. TikTok nu va mai fi disponibil pentru descărcare. Nu se vor mai face actualizări pentru cei care deja au aplicația.

Interdicția va intra în vigoare în ajunul învestiturii lui Donald Trump. Însă acesta pare hotărât să salveze aplicația video, notează sursa citată.

UPDATE: Joe Biden lasă decizia la Donald Trump

Decizia Curții Supreme impune vânzarea aplicației de către compania chineză ByteDance. Președintele în exercițiu, Joe Biden, a anunțat că nu va pune în aplicare interdicția, lăsând decizia în mâinile lui Donald Trump, care va prelua mandatul luni, potrivit Mediafax.

Într-un comunicat al Casei Albe, se menționează că TikTok ar trebui să rămână disponibil pentru utilizatorii americani, dar cu alt proprietar, astfel încât să se elimine riscurile de securitate națională invocate de Congres. ByteDance a refuzat în repetate rânduri să vândă aplicația, deși acest lucru ar putea preveni interdicția.

Cu peste 170 de milioane de utilizatori în SUA, TikTok este una dintre cele mai populare aplicații, dar se confruntă cu incertitudini majore. Potrivit unor informații, compania ar putea dezactiva aplicația pentru utilizatorii americani.

Donald Trump, cunoscut ca un susținător al aplicației și cu peste 14,7 milioane de urmăritori pe TikTok, ar putea încerca să atenueze impactul interdicției. Totuși, acesta nu poate anula decizia Curții Supreme. El ar putea, însă, să decidă să nu o aplice sau să încurajeze platformele precum Apple și Google să mențină aplicația pe magazinele lor.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a transmis vineri că va lua o decizie cu privire la TikTok, dar are nevoie de ceva timp pentru a analiza situația, potrivit Agerpres.

”Verdictul Curții Supreme era așteptat și toată lumea trebuie să îl respecte. Decizia mea cu privire la TikTok va fi luată într-un viitor nu prea îndepărtat, dar am nevoie de timp pentru a examina situația”, a scris viitorul președinte al SUA pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement