Tineri de 19 ani din comuna Şpring, cercetaţi pentru furt. Au sustras utilaje estimate la valoarea de 2.700 de lei
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a rezultat că în luna octombrie 2014, T.I.A., de 19 ani împreună cu L.V., de 19 ani, ambii din comuna Şpring, au sustras de pe un câmp din comună, un dispozitiv în valoare de 1.200 lei, folosit la îndepărtarea animalelor din culturile agricole.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că în aceeaşi lună, T.I.A. a pătruns în pivniţa unui imobil din localitatea Vingard şi a sustras mai multe scule a căror valoare a fost evaluate la suma de 1.500 de lei.
După comiterea furturilor, bunurile sustrase au fost depozitate într-un imobil nelocuit din localitatea Vingard, loc din care au fost recuperate de poliţişti şi restituite păgubiţilor.
Faţă de cei doi tineri cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat precum şi în vederea stabilirii întregii lor activităţi infracţionale.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)