EVENIMENT
Tinerii acuzaţi de moartea bătrânului din Cugir au fost trimişi după gratii. Tribunalul Alba a admis propunerea de arestare preventivă. Vezi cine sunt
Cei trei tineri din Cugir, acuzaţi de moartea lui Ioan Nae (62 de ani) îşi vor petrece următoarele 29 de zile după gratii. Tribunalul Alba a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă şi a decis trimiterea suspecţilor în arestul IPJ. Inculpaţii sunt Gheorghe Mirca, Andrei Constantin Mitache şi Alin Claudiu Cheţa.
Vă prezentăm comunicatul emis de IPJ Alba în această cauză:
„La data de 18.10.2011, în urma activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Alba împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir, în cooperare cu Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, au reuşit identificarea principalilor suspecţi de comiterea, la data de 18.10.2011, a infracţiunii de omor asupra lui N.I. de 62 ani din Cugir.
Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, învinuiţii fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, fapta prevăzută si pedepsită de art. 174 Cod Penal.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că inculpaţii M. Andrei, de 24 ani, M. Gheorghe, de 29 ani si C. Alin, de 23 de ani, toţi din Cugir s-au deplasat la domiciliul victimei şi, în urma unor discuţii contradictorii avute cu aceasta în curtea locuinţei, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi în zona toracică, după care au transportat victima în interiorul locuinţei, unde au abandonat-o pe podea.
In data de 18.10.2011, s-a reuşit prinderea lui M.Andrei care a fost reţinut de către procurori pentru o perioadă de 24 ore pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind depus in Centrul de Reţinere si Arestare Preventivă al I.P.J. Alba.
La data de 19.10.2011, poliţiştii au reuşit depistarea şi reţinerea lui M. Gheorghe si C. Andrei. În cursul aceleiaşi zile, inculpaţii M. Andrei, M. Gheorghe si C. Alin au fost prezentaţi Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventivă, instanţa de judecată însuşindu-şi propunerea procurorilor, pe numele celor 3 fiind emise mandate de arestare preventivă pentru o durata de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de omor, fapta prevăzută de art.174 Cod Penal şi violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod Penal.
Inculpaţii au fost depuşi in Centrul de Reţinere si Arestare Preventivă al I.P.J. Alba.
În cauză se continuă cercetările”.
Vă prezentăm şi comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această cauză:
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au solicitat, la data de 19.10.2011, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor MIRCA GHEORGHE, MITACHE ANDREI CONSTANTIN şi CHEŢA ALIN CLAUDIU sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu.
Magistraţii Tribunalului Alba au admis cererea procurorilor şi au dispus, la aceeaşi dată, emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 29 zile.
Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 17.10.2011, inculpaţii Mirca Gheorghe, Mitache Andrei Constantin şi Cheţa Alin Claudiu au pătruns fără drept în curtea şi locuinţa victimei N. I. (în vârstă de 62 ani), după care i-au aplicat victimei mai multe lovituri peste corp, cu diverse obiecte contondente şi ascuţit – tăietoare, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.