Actualitate
Tinerii șahiști albaiulieni au dominat Cupa de Vară de la Sibiu. Rezultatele obținute
Universtitatea “Alma Mater” din Sibiu a fost sâmbătă gazda turneului de șah pentru copii “Cupa de Vară”. Ultima competiție șahistă înainte de vacanța școlară a fost organizată de clubul Șah Juvenil Sibiu coordonat de Bianca Popa, fiica regretatului maestru sibian, născut la Sebeș, Gheorghe Rășinaru.
Orașul de pe Cibin are o tradiție șahistă de peste 100 de ani, la Sibiu fiind organizat și primul campionat național de șah al României în decembrie 1926 – ianuarie 1927. Acest lucru explică și numărul mare de participanți la competiție, peste 50 de copii duelându-se pe eșicherul șahist pentru premiile puse în joc la cele trei secțiuni ale turneului: copii sub 8 ani, copii sub 10 ani și copii sub 12 ani.
Datorită numărului mare de turnee din ultimele săptămâni și suprapunerii cu alte activități din acest weekend, doar trei juniori ai Clubului Sportiv Municipal “Unirea” Alba Iulia s-au aflat la start, câte unul la fiecare categorie de vârstă. Evoluția lor a fost una excelentă, toți cei trei elevi albaiulieni dominând întrecerea la categoria de vârstă la care au participat.
La categoria copii sub 8 ani, Alexandru Simina, elev în clasa pregătitoare la Școala gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a câștigat toate cele 5 partide jucate, obținând medalia de aur.
Elev în clasa a 2-a la aceeași școală albaiuliană, George Pleșa s-a impus la categoria copii sub 10 ani, câștigând de asemenea toate partidele.
Pentru ca succesul delegației CSM Unirea Alba Iulia să fie total, Ianis Tarciuc, elev în clasa a 5-a la Colegiul Național “Lucian Blaga” din Sebeș, s-a clasat primul la categoria copii sub 12 ani, câștigând 4 partide și făcând o singură remiză.
Weekendul următor programează o competiție șahistă juvenila de anvergură, Openul Internațional “Salina Turda”, care se va desfășura în interiorul fostei minei de sare și la care sunt înscriși deja peste 20 de copii albaiulieni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News