Eveniment
TITULARIZARE 2014 în ALBA: Peste 100 de candidaţi, nemulţumiţi de notele primite. Rezultate finale, MIERCURI
După publicarea rezultatelor la Titularizare 2014, un număr de 103 cadre didactice nu au fost mulţumite de note şi au depus contestaţii. Cele mai multe contestaţii au fost depuse în cazul educatorilor, care au fost şi cei mai mulţi care au susţinut examenul, dar şi pentru disciplina Educaţie Fizică şi Sport. Candidaţii vor aştepta până miercuri, 30 iulie să primească rezultatele finale.
Reamintim că 56% dintre candidaţii care au susţinut proba scrisă în cadrul examenului nu au obţinut note de repartizare peste 7, astfel încât nu vor avea acces la posturile pe perioadă determinată, titularizabile. Au fost şi trei note de 10, unul dintre aceşti candidaţi reuşind performanţa de a obţine şi media 10, după ce a trecut de proba scrisă la Educaţie Fizică şi Sport. Promovabilitatea în judeţul Alba este de 75%, faţă de 79,88% la nivel naţional, înainte de contestaţii.
Potrivit datelor evidenţiate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, înainte de contestaţii, sunt 202 note peste 7 (43,91%) şi 258 note sub 7 (56,08%). De asemenea, 115 candidaţi (25%) nu au luat nici măcar nota 5 la proba scrisă, astfel că-şi pierd dreptul de a primi posturi în învăţământ, inclusiv cele de suplinitori.
Citeşte şi TITULARIZARE 2014: REZULTATELE la proba scrisă pentru cadrele didactice din judeţul ALBA. Când se depun contestaţii
Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza, în ordinea descrescătoare a notelor, în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie şi 1 august. În perioada 4-5 august, va fi făcută repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată, tot în şedinţe publice organizate de centrele de concurs.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
461 de lucrări preluate în urma susţinerii probei scrise în Alba Iulia, una fiind anulată (candidat din Ocna Mureş, la Educaţie Fizică). Au fost 235 de candidaţi la Centrul de concurs nr.1 de la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia şi 226 de lucrări la Centrul de concurs nr. 2, de la Colegiul Tehnic “Apulum”.
Pe discipline, dintre candidaţii din judeţul Alba, cei mai mulţi au dat examen pentru educatori, la Limba şi Literatura Română, Pedagogia Preşcolară şi Metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii – 73 de lucrări, pentru care corectarea s-a făcut în judeţul Neamţ. Au mai fost 60 de lucrări la Limba şi literatura română (corectarea în judeţul Vâlcea), 50 la Educaţie Fizică şi Sport 50 (corectarea la Sibiu), 36 la Limba şi Literatura Engleză 36 (corectarea la Iaşi), 22 la Matematică (corectarea în judeţul Dâmboviţa), 22 la Istorie (corectarea în judeţul Prahova), 19 la Religie Ortodoxă (corectarea, în judeţul Alba), 12 la Psihopedagogie specială (corectarea lucrărilor, la Iaşi) şi 11 la Limba şi Literatura Franceză 11 (corectarea lucrărilor în judeţul Prahova).
Pentru restul disciplinelor au fost mai puţin de zece lucrări, fiind cazuri în care au fost şi câte un singur candidat.
În total, 557 de candidaţi din judeţul Alba s-au înscris la proba scrisă, însă 27 de cadre didactice s-au retras din examen, iar 69 au absentat. Au avut la dispoziţie 655 de posturi vacante, din care doar 57 sunt titularizabile, pe perioadă nedeterminată. În cele două centre de concurs din Alba Iulia, s-a dat examen la 43 de discipline.
CALENDAR Titularizare – sesiunea 2014:
21 iulie 2014: desfăşurarea probei scrise
25 iulie 2014: afişarea rezultatelor
25-26 iulie 2014: înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare
28-29 iulie 2014: rezolvarea contestaţiilor
30 iulie 2014: afişarea rezultatelor finale.
Etapa I de repartizare
Termen: 31 iulie 2014
– repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 (şapte) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată:
– repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 7,00 (şapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.
Termen: 1 august 2014: repartizarea, în şedinţă publică, a candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susţinut atât proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, cât şi proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor
Termen: 2 august 2014: transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă nedeterminată rămase neocupate, în posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă determinată şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată;
6-29 august: emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.
Etapa a II-a de repartizare – 4-5 august 2014:
– repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru angajare pe perioadă determinată:
– repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate în vederea angajării pe perioadă determinată;
5 august 2014:
– transmiterea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete reactualizate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi;
– publicarea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi.
6-29 august: emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News