Connect with us
Advertisement

Eveniment

TITULARIZARE 2017: MIERCURI, proba scrisă. Aproape 600 de candidaţi din Alba, înscrişi la concurs. Care sunt cele mai căutate posturi

Publicat

titularizare 2014 alba La concursul de Titularizare 2017 în Alba sunt disponibile peste 800 de posturi, majoritatea pentru educatoare sau învăţători. Aproape 600 de candidaţi din Alba s-au înscris la concurs, iar miercuri, 12 iulie, vor susţine proba scrisă, al cărei rezultat contează 75% din media de repartizare pe post. Rezultatele vor fi cunoscute în 18 iulie.

Potrivit metodologiei, lucrarea scrisă se desfășoară începând cu ora 10.00. Candidații vor fi prezenți în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8,00 și cel mai târziu la ora 9.00. Candidații care nu sunt prezenți în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susține proba scrisă. După primirea subiectelor de concurs de către candidați, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depășit cu 1-2 ore numai de către candidații cu deficiențe grave. Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră; desenele/graficele se pot executa și cu creionul negru. Candidații pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche și planurile de conturi pentru disciplina “economic, administrativ, poștă”.

Candidații care în timpul desfășurării probei scrise sunt surprinși copiind, având asupra lor telefoane mobile sau alte mijloace de calcul sau de comunicare la distanță ori transmițând soluții cu privire la subiecte vor fi eliminați din concurs.

Inspectorul de resurse umane din cadrul IŞJ Alba, Constantin Negucioiu, a precizat pentru Alba24 că au fost înregistrate 599 de cereri de participare la Titularizare 2017 din care 507 participă la proba scrisă din 12 iulie, restul fiind din promoţiile anterioare şi având deja note la probele de concurs. După validarea fişelor de înscriere, au rămas în concurs 476 de candidaţi, însă mai pot fi validate fişe până miercuri dimineaţa.

Majoritatea candidaţilor înscrişi (peste 100) participă la concurs pentru posturi de educatoare, respectiv învăţători (peste 70), urmaţi de candidaţi pentru posturi de limba română, limba engleză, educaţie fizică şi matematică.

Sunt scoase la concurs 841 de posturi, din care 695 sunt vacante, 273 sunt complete, 422 incomplete 422 şi 146 rezervate. Din total, 83 sunt titularizabile, restul fiind disponibile pentru suplinitori.

Vezi lista: Posturi Titularizare 2017 Alba

AICI, lista posturilor titularizabile din judeţul Alba.

Proba scrisă se va desfăşura în judeţul Alba la centrele de concurs de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (Vezi Lista candidati Centrul 1), respectiv Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia (Vezi Lista candidati Centrul 2).

Concursul constă în probă practică şi/ sau inspecţie specială la clasă şi proba scrisă. Probele practice şi inspecţiile speciale la clasă în profilul postului s-au desfăşurat în perioada 30 mai – 30 iunie, inclusiv pentru absolvenţii promoţiei 2017. Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă.

Candidaţii care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/ catedre vacante/ rezervate în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), clase/grupe de hipoacuzici şi surzi, clase/grupe cu deficienţi de vedere, precum şi ocuparea de catedre vacante/rezervate de informatică, de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, posturi didactice/catedre vacante/rezervate din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e).

Media obţinută la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, se poate folosi numai în judeţul/municipiul Bucureşti în care candidatul susţine examenul naţional de definitivare în învăţământ, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care necesită inspecţie specială la clasă.

Proba scrisă se susţine pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în concordanţă cu programele pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. Proba scrisă se evaluează prin note de la 1 la 10.

Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.

Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială.

Vezi integral: Metodologie mobilitate pers_did 2017_2018

TITULARIZARE 2017 – CALENDAR:

16-22 mai: înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2017, la inspectoratele şcolare

17-24 mai: verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului și consilierul juridic al inspectoratului școlar;

23-29 mai (6-10 iulie 2017 pentru absolvenții promoției 2017): validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs.

În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2017 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 12 iulie 2017. Absolvenţii promoţiei 2017 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

29 mai: afișarea listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

30 mai – 30 iunie: organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

12 iulie: proba scrisă

18 iulie: afișarea rezultatelor

18-19 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

20-24 iulie: rezolvarea contestațiilor

25 iulie: afișarea rezultatelor finale.

Şedinţe de repartizare:

26 iulie: repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, conform art. 61 alin. (8), pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare

28 iulie: transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă nedeterminată rămase neocupate, în posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă determinată şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată

26-28 iulie 2017 emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

28 august: repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice / / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2017-2018, în baza mediei de repartizare 7 (şapte) la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitare, sesiunile 2016 şi/sau 2015, respectiv 2016, 2015, 2014 şi/sau 2013, pentru învăţători / institutori / profesori pentru învăţământul primar.

Centrul de concurs nr. 1 – Colegiul Naţional „Horea, Cloşca Şi Crişan” Alba Iulia (Bd. 1 Decembrie 1918, Nr.11, Alba Iulia, Telefon: 0258 835164, Fax: 0258 835 165) – 234 candidaţi

Disciplinele de concurs arondate Centrului Nr. 1:

Arte Vizuale (Educatie Plastica / Educatie Vizuala)

Biologie

Chimie

Consiliere Psihopedagogica

Cultura Civica

Educatie Fizica şi Sport

Educatie Fizica şi Sport – Antrenori

Educatie Muzicala

Educatie Muzicala Specializata: Arta Vocala

Educatie Muzicala Specializata: Muzica Instrumentala

Filosofie Si Logica, Argumentare Si Comunicare

Fizica

Geografie

Informatica Si Tehnologia Informatiei

Limba Germana Moderna

Limba Si Literatura Engleza

Limba Si Literatura Franceza

Limba Si Literatura Romana, Elemente De Pedagogie Scolara Si Elemente De Didactica Generala Aplicate Disciplinelor Din Invatamantul Primar

Matematica

Profesori Documentaristi

Psihologie

Psihopedagogie Speciala

Terapia Educationala Complexa Si Integrata

Centrul de concurs nr. 2 – Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia (str. Gheorghe Pop de Băseşti, Nr.2, Alba Iulia, Telefon: 0258 834 102 / 0258 834 097, Fax: 0258 834 102)  – 242 candidaţi

Disciplinele de concurs arondate Centrului Nr. 2:

Agricultura – Horticultura

Agricultura, Horticultura (Maistri Instructori)

Alimentatie Publica

Alimentatie Publica (Maistri Instructori)

Comert

Confectii Textile – Tricotaje – Finisaj Textil

Economic, Administrativ, Posta

Economie Si Educatie Antreprenoriala

Electronica, Automatizari, Telecomunicatii

Electrotehnica, Electromecanica, Energetica (Maistri Instructori)

Istorie

Limba Si Literatura Maghiara Materna

Limba Si Literatura Romana

Limba Si Literatura Romana, Lb. Si Lit. Maghiara Materna Si Metodica Predarii Activitatilor Instructiv-Educative In Gradinita De Copii

Limba Si Literatura Romana, Met. Pred. Lb. Si Lit. Rom., Lb. Si Lit. Germana Mat. Si Met. Pred. Lb. Si Lit. Germane Mat.; Institutori/Invatatori

Limba Si Literatura Romana, Pedagogia Prescolara Si Metodica Desfasurarii Activitatilor Instructiv-Educative In Gradinita De Copii

Mecanica

Mecanica (Maistri Instructori)

Protectia Mediului

Religie Ortodoxa

Transporturi (Maistri Instructori)

Turism (Maistri Instructori)

Turism şi Servicii

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement