Connect with us
Advertisement

Educație

TITULARIZARE 2022: De când încep înscrierile. Un nou document este OBLIGATORIU. Condiții și calendarul concursului din acest an

examen profesor

Publicat

Înscrierile la concursul de Titularizare 2022 încep din 9 mai, după publicarea listei finale cu posturile vacante sau rezervate. A fost reintrodus cazierul pe lista documentelor necesare pentru înscriere.

În județul Alba, cel mai recent, lista a fost actualizată în 12 aprilie. În 6 mai va fi disponibilă lista finală a posturilor pentru concurs.

AICI, lista posturilor actualizată de IȘJ Alba

În acest an, sunt scoase la concurs și sunt posturi didactice pentru specializarea „educator-puericultor”.

Titularizare 2022: Proba scrisă este organizată în 13 iulie.

În această perioadă se desfășoară etapele de mobilitate pentru cadrele didactice. Până în 12 aprilie a fost etapa de pretransfer, iar până în 5 mai este etapa de continuitate pentru candidații cu media peste 7, candidați cu Definitivat sau înscriși la Definitivat.

Titularizare 2022: Documente necesare pentru înscrieri

Documentele se depun în original, respectiv în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcționează în anul şcolar 2021-2022 sau scanate color, după actele originale (documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia). În situaţia în care documentele se transmit în format electronic, prin poştă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi):

Titularizare 2022: Candidații vor anexa următoarele documente:

  • solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt județ sau în municipiul București în care nu susțin proba scrisă, (opțiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă).
  • fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);
  • copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
  • copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
  • copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
  • absolvenţii promoţiei 2022 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic;
  • copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;
  • copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);
  • copie a acordului ME, deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);
  • adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul);
  • copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);
  • copii ale avizelor şi a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);
  • avizul/adeverinţa medical(ă), emis (ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
  • declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  • adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
  • cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  • certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original (în cazuri excepționale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă)
  • numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 – 31.08.2022 (dacă este cazul).

Vezi AICI: TITULARIZARE 2022: MODELE de SUBIECTE și BAREME

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2022, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de:

  • solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt județ sau în municipiul București în care nu susțin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie (opțiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă);
  • fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);
  • copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
  • copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
  • copii ale avizelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul);
  • avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
  • adeverință/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unitățile de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
  • declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  • cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
  • certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original (În cazuri excepționale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă);
  • numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 – 31.08.2022 (dacă este cazul).
  • Notă: În situaţia în care au apărut modificări faţă de documentele depuse la dosar în anii anteriori, candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, mai depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2022, la centrul de înscriere, anexat la cererea-tip, documente în completarea dosarelor depuse în anii anteriori:
  • Copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
  • Copie de pe ultimul document de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar;
  • Copii de pe ultimul certificat de obţinere a unui grad didactic;
  • Copii ale atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul).

Calendarul concursului  de Titularizare 2022:

Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

Până în 5 mai: transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ

6 mai: verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante /rezervate pentru concurs

9-17 mai: înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2022

10-20 mai: verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs.

10-20 mai 2022; 6-8 iulie 2022: validarea înscrierii – pentru absolvenții promoției 2022/absolvenţii 2022 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/ candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2022-2023

Notă: (1) Înperioada 9-17 mai 2022 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022.
(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2022 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de
masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 13 iulie 2022, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2022 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

23 mai: afișarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a:

  • listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
  • listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice

24 mai-30 iunie: organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe

Notă: (1) În perioada 24 mai-30 iunie 2022 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022.
(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada
24 mai – 3 iunie 2022.

4 iulie: afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

13 iulie: proba scrisă

19 iulie: comunicarea rezultatelor iniţiale

19-20 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

21-26 iulie: soluţionarea contestațiilor

27 iulie: comunicarea rezultatelor finale

29 iulie: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art.74 alin. (3), lit.a) sau 80 alin.(9) din Metodologie, după caz

1 august: ședință de repartizare, în ordine, a:

  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art.74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
  • cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
  • repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz

2 august: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

2-22 august 2022: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

surse: edupedu.ro, edu.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement