Connect with us
Publicitate

Educație

Titularizare 2024: LISTA posturilor în Alba și în țară, publicată de Ministerul Educației. Detalii pentru profesori

Publicat

Titularizare 2024. A fost lansat site-ul examenului și este disponibilă lista posturilor pe județe. Proba scrisă va fi organizată în acest an în 17 iulie.

Perioada de înscrieri va fi în 8-17 mai.

Probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă se vor desfășura în perioada 29 mai – 28 iunie 2024.

Listele cu posturile disponibile vor fi actualizate.

AICI, lista posturilor în ALBA.

AICI, lista posturilor pe județe.

Potrivit IȘ Alba, în județ, deocamdată, sunt circa 140 de posturi  disponibile pe perioada nedeterminată. Din acestea, peste 120 sunt complete.

Ministerul Educației a pus în consultare publică, recent, proiectul privind disciplinele și probele de concurs, AICI.

Profesorii se vor putea titulariza pe jumătate de normă, din anul școlar 2024-2025. De asemenea, profesorii pot rămâne titulari pe post până la vârsta de 70 de ani (profesori cărora nu li s-a emis decizia de pensionare).

Titularizare 2024: REGULI pentru candidați. Înscrierile încep din luna mai

CALENDAR Titularizare 2024

Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar:

  • 3-11 aprilie: depunere și înregistrare cereri, la secretariatele unităților de învățământ – personalul didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru
    • prelungirea contractului în anul școlar 2024-2025
  • până în 15 aprilie: consiliile de administrație ale unităților de învățământ analizează cererile; comunică inspectoratului/cadrelor didactice acordul/refuzul privind prelungirea contractului
  • 15-18 aprilie: inspectoratele școlare reactualizează dosarele cadrelor didactice care au primit acord de principiu
  • până în 25 aprilie: se reactualizează lista posturilor didactice după soluționarea
    • cererilor cadrelor didactice titulare/debutante cu norma didactică incompletă
    • cererilor cadrelor didactice cu restrângerea de activitate nesoluționată, prin transfer sau detașare
    • cererilor cadrelor didactice angajate pe durata postului/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice
    • cererilor de pretransfer între unități
    • cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata postului
    •  cererilor de prelungire a contractelor de muncă pe perioadă determinată
  • 8-10 mai: emitere/comunicare decizii repartizare

Înscrieri

Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

  • până la 24 aprilie 2024: înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ; transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare
  • până la 29 aprilie 2024: verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs
  • 8-17 mai 2024: înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2024
    • pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024
  • 9-21 mai 2024: verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului
  • 9-22 mai 2024: validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original; dacă absolvenţii din promoțiile anterioare nu se prezintă la validare, pentru aceștia se anulează înscrierea la concurs.
  • 8-11 iulie 2024: pentru absolvenții promoției 2024/absolvenţii 2024 ai programelor de pregătire psihopedagogică/candidaţii cuprinşi în programe prin care se pregătește personalul didactic pentru unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2024-2025

În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2024 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 17 iulie 2024, până la ora 8.00.

Absolvenţii promoţiei 2024 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

Probe orale și inspecții la clasă

  • 24 mai 2024: afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:
    • listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă
    • listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicit repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice.
  • 29 mai – 28 iunie: probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă; soluţionarea contestaţiilor la aceste probe

În perioada 27 mai-30 iunie 2024 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titular rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.

  • 27 mai – 14 iunie 2024: cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale.
  • 5 iulie 2024: afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

Proba scrisă, rezultate, contestații

  • 17 iulie 2024: desfășurarea probei scrise
  • 23 iulie 2024: comunicarea rezultatelor iniţiale
  • 23-24 iulie 2024: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor
  • 25-30 iulie 2024: soluţionarea contestațiilor
  • 31 iulie 2024: comunicarea rezultatelor finale

Sedințe de repartizare

  • 1-2 august 2024: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie
  • 5 august 2024: ședință de repartizare, în ordine, a:
    • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie
    • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie
    • cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă
    • cadrelor didactice titulare şi a cadrelor prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2024, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e)
  • 6 august 2024: repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2024, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f)
  • 7 august 2024: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
  • 7-23 august 2024: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate