Titularizare 2026: Ministerul Educației a actualizat listele cu posturi disponibile pentru profesori, în urma repartizărilor de la începutul lunii august. În perioada următoare se desfășoară sedințele pentru repartizarea pe posturi netitularizabile, cele pentru suplinitori, și pentru completarea catedrei.

Publicitate

În lista actualizată pentru județul Alba, sunt peste 200 de posturi pe perioadă determinată, însă unele sunt deja rezervate.

Vezi AICI lista cu posturi pe perioadă determinată în ALBA și AICI cele pe județe.

În ședințele din 5 august, au fost 35 de repartizări pe posturi, pe perioadă nedeterminată, în Alba. În 6 august au mai fost repartizați alți 40 de candidați, din care patru pentru completarea catedrelor, potrivit datelor comunicate de inspector școlar general adjunct IȘJ Alba, Dan Cherecheș.

Publicitate
Publicitate

La Titularizare 2026 în Alba, 313 candidați au avut peste 7 și s-au putut încadra pe perioadă nedeterminată. Alți 165 au avut între 5 și 7 și au acces la posturi pe perioadă determinată.

Calendar ședințe repartizare pe posturi

20 august 2026

Soluționarea în ședință de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:

  • cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare;
  • cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie
  • cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;
  • solicitărilor pentru detașare la cerere prin continuitate;
  • solicitărilor pentru detașare la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor.
Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

20 – 21 august 2026

Repartizarea în şedinţă, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:

  • cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată
  • cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată;
  • cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;
  • candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2026, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2026-2027, în condiţiile art. 63 sau art. 87 din Metodologie, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar;
  • cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/ modificarea repartizării
  • cadrelor didactice prevăzute la art. 53 alin. (5) și art. 61 alin. (16) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/ modificarea repartizării;
  • cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie;
Publicitate

24 august 2026

Soluționarea în ședință de repartizare a:

  • solicitărilor pentru detașare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor.

În mod excepţional, cadrele didactice care nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, în perioada 6-18 mai 2026, mai pot depune cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, prin concurs specific, în perioada 27-28 august 2026 şi pot susţine probe practice/orale, dacă este cazul, în data de 31 august 2026.

În mod excepţional, candidaţii care nu au depus cereri pentru angajare pe perioadă determinată în anul școlar 2026-2027, în perioada 6-18 mai 2026, mai pot depune cereri în perioada 27-28 august 2026 şi pot susţine probe practice/orale, dacă este cazul, în data de 1 septembrie 2026;

Publicitate

25 august 2026

  • repartizarea cadrelor didactice care îndeplinesc condiţiile privind prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2026-2027

25 - 27 august 2026

  • repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului școlar
  • modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologie.
  • emiterea şi comunicarea deciziilor de transfer, pretransfer, detaşare pentru cadrele didactice prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologie şi pentru cadrele didactice cărora li s-a modificat durata contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, care au participat la aceste etape de mobilitate şi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2026.
Publicitate

În perioada 27-28 august 2026 se pot efectua detașări în interesul învăţământului, conform prevederilor art. 84 alin. (1)-(5) din Metodologie, pentru cadrele didactice titulare anterior concursului naţional, sesiunea 2026, precum şi pentru cadrele didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie, care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2026. Aceste detașări nu se consideră în afara Calendarului şi nu se analizează în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul inspectoratelor şcolare, iar pentru aceste detașări nu este necesar avizul Ministerului Educației și Cercetării

Publicitate

31 august 2026

  • atribuirea orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de învățământ
  • acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obţinute la interviu, dacă este cazul.

31 august – 1 septembrie 2026

  • acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unităţi de învăţământ şi depunerea acestuia la inspectoratele şcolare
Publicitate

3 - 4 septembrie 2026

Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în şedinţă de repartizare organizată la nivelul inspectoratului școlar, în ordine, după cum urmează:

  • a) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 94 alin. (7) din Metodologie;
  • b) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Metodologie;
  • c) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 103 alin. (1) şi (2) din Metodologie;
  • d) ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, conform prevederilor art. 104 alin. (1) şi (2) din Metodologie