Connect with us
Advertisement

Educație

Titularizare: numărul de posturi scoase la concurs va fi de cinci ori mai mare, anul viitor. Precizările ministrului Educației

Publicat

La examenul de angajare în învățământ de anul viitor vor fi scoase la concurs peste 20-25 de mii de posturi titularizabile, a spus ministrul Educației.

Este vorba despre posturile care au viabilitate mai mare de 4 ani și pe care profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată. Anul acesta au fost doar 5.193 de astfel de posturi.

Vezi TITULARIZARE 2022: SUBIECTELE și BAREMELE de la proba scrisă, publicate de minister. Ce au avut de rezolvat candidații

Ministrul a spus că scoaterea la concurs a unui număr de posturi de cinci ori mai mare va fi posibilă prin transformarea în titularizabile a posturilor care au doar o jumătate de normă (o normă de predare are 18 ore pe săptămână – n.r.), potrivit edupedu.ro

„A fost definită noțiunea de post didactic. Tocmai ce am încheiat examenul de titularizare, am avut 5.193 de posturi scoase la concurs. Doar 5.193. Am avut discipline precum sociologie sau filozofie în care au fost doar trei posturi de sociologie și trei de filozofie în țară, în toată țara. Pentru a fi titularizabile, adică pentru a fi ocupate pe perioadă nedeterminată, adică pentru a oferi șansa acelui profesor de a contracta, spre exemplu, un credit la bancă.

Vezi și Rezultate TITULARIZARE 2022: notele, publicate astăzi de Ministerul Educației. Calendar contestații și ședințe repartizare

La geografie, doar nouă posturi în toată țara au fost, dintre care nici unul în mediul rural.

Având această problemă, cu ceea ce prevedea acest proiect de lege, încă din anul viitor în loc să avem 5.000 de posturi titularizabile estimez că vom avea peste 25.000, deci de cinci ori mai multe. De ce? Pentru că vom scoate la concurs și acele posturi care nu au o normă întreaga, au cel puțin o jumătate de normă, pentru a atrage în sistem profesori, pentru ca și în mediul rural să avem șansa de a avea profesori.

Sunt profesori care de 10 – 12 – 15 ani iau la examenul de titularizare, pe care-l susțin an de an, peste nota 9, însă atunci când ai trei posturi sau nouă posturi în țară, evident că ele vor fi ocupate de ce-i cu 9,80, 9,90, și un candidat bun cu peste 9 nu are șansa să intre la clasă.

Neavând această șansă, atunci îți predă limba engleză profesorul de limba română care știe sau nu știe limba engleză. În felul acesta vom putea, cel puțin 20.000 de profesori, estimez că vor putea să fie titularizați la anul”, a declarat ministrul Educației.

Situația din Alba – Titularizare 2022

În Alba, examenul a fost susținut la 49 de discipline. Au fost 455 candidați prezenți (79,68%), din cei 571 înscriși.

Potrivit datelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean Alba, 278 (48,7%) dintre candidați sunt pentru posturi de educatori și învățători (167 candidați pe posturi de educatori de grădiniță, 101 pentru posturi de învățământ primar) și 46 la educație fizică și sport.

Celalte domenii de interes sunt limba și literatura engleză (31), limba și literatura română (29), matematică (27), psihopedagogie specială (17), istorie și religie ortodoxă (câte 12 dosare), chimie (11). Pentru alte specializări sunt înscriși mai puțin de 10 candidați.

Sunt 239 de posturi vacante complete, din care titularizabile (pe perioadă nedeterminată) – 139, potrivit datelor IȘJ Alba.

LISTA posturilor titularizabile 2022 în Alba

LISTA posturi vacante și rezervate Titularizare Alba 2022

Din totalul posturilor titularizabile, 53 sunt pentru educatori și învățători, 9 dintre acestea pentru educatori creșe. Concurența ar fi de 3,6 pe un loc la învățători și de 11,8 la educatori, în funcție de opțiunile fiecărui candidat.

Rezultatele la Titularizare 2022 vor fi publicate marți, 19 iulie.

Titularizare 2022 – calendar

24 mai-30 iunie: organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe

4 iulie: afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

13 iulie: proba scrisă

19 iulie: comunicarea rezultatelor iniţiale

19-20 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

21-26 iulie: soluţionarea contestațiilor

27 iulie: comunicarea rezultatelor finale

29 iulie: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art.74 alin. (3), lit.a) sau 80 alin.(9) din Metodologie, după caz

1 august: ședință de repartizare, în ordine, a:

  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art.74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
  • cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
  • repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz

2 august: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

2-22 august 2022: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement