volkswagen În clasamentul celor mai valoroase branduri din lume, la categoría companii auto, conduce Toyota, urmată de BMW, Mercedes şi Ford. Giganții Apple și Google și-au adjudecat titlul de cele mai bune branduri mondiale, pentru al treilea an consecutiv.

Publicitate

Topul, realizat de firma de consultanță Interband, arată că Volkswagen a înregistrat un declin de 9%, ajungând pe locul 35, în timp ce Nissan a avut o evoluție foarte bună, înregistrând un avans de 19%, până pe locul 49.

În clasamentul general, Toyota ocupă locul 6 şi este cea mai valoroasă companie auto, urmată de BMW (locul 11), Mercedes-Benz (locul 12) și Ford (locul 38), transmite site-ul automnews.com.

Apple și Google rământ la conducerea clasamentului, pentru al treilea an consecutiv, în condițiile în care companiile din sectorul tehnologiei au dominat cea de a 16-a ediție a studiului “Best Global Brands” realizat de firma de consultanță Interband.

Publicitate

Valoarea brandului Apple a crescut cu 43% în ritm anual, până la 170,28 miliarde de dolari, în timp ce brandul Google este evaluat la 120,31 miliarde de dolari, în creștere cu 12%.

Volkswagen a devansat la limită firma niponă Toyota Motor Corp în primele șase luni ale anului, devenind cel mai mare producător auto mondial după livrări. În primul semestru din 2015, Volkswagen a vândut 5,04 milioane de vehicule, iar Toyota — 5,02 milioane unități. Livrările au scăzut cu 1,5% în cazul Toyota și cu 0,5% la Volkswagen.

sursa: agerpres.ro