Connect with us
Publicitate

Eveniment

Totul despre Rural Invest 2022. Fermierii români vor putea primi bani pentru achiziția de terenuri, hale sau utilaje. Document

Publicat

Ministerul Agriculturii va iniţia în 2022 un program care-i va ajuta pe fermieri să cumpere terenuri agricole și să ia credite, punându-le la dispoziţie fonduri şi garanţii de stat.

Fermierii români vor putea cumpăra terenuri agricole cu credite bancare garantate de stat, prin noul program Rural Invest, care ar urma să fie pornit de guvern în anul 2022, a declarat, duminică, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, citat de startupcafe.

Fișa de proiect poate fi descărcată AICI.

Prevederi Rural Invest:

  • Garanții de stat de până la 50% din creditul accesat de fermieri
  • Credite pentru fermieri nebancabili
  • Cumpărare de pământuri – sunt puse la dispoziție fonduri pentru fermierii români.
  • Cofinanțare pentru tehnologie în agricultură și procesare

„Un element central în viziunea noastră despre ceea ce trebuie să se întâmple în agricultura românească este să integrăm producţia primară, cerealele, din sectorul vegetl, în zootehnie, în procesarea acestor materii prime ca să producem valoare adăugată, să nu se mai înregistreze  un dezechilibru între exportul de cereale şi importul de produse finite.

Cum putem face asta? În primul rând să ajutăm industria alimentară să se retehnologizeze şi să se automatizeze, de aceea avem schemele de garantare pentru IMM, dar şi pentru marii procesatori care până acum au fost săriţi din aceste scheme de sprijin.

Un deziderat pe care l-am pus la punct cu fermierii şi cei din industria alimentară este asigurarea independenţei energetice a fermierilor şi producătorilor români . Prin Rural Invest le putem asigura cofinanţarea pentru un astfel de program” a declarat ministrul.

Programul RURAL INVEST 2022

Obiectivul programului constă în acordarea de garanții guvernamentale în mod transparent și nediscriminatoriu, de până la 90% din valoarea finanțărilor, IMM-urilor care își localizează producția în mediul rural și urban mic, pentru încurajarea dezvoltării afacerilor în aceste zone. Perioada de creditare va fi de maxim 15 ani.

Beneficiarii eligibili vor fi entități care își desfășoară activitatea de producție, sau optează pentru desfășurarea unei activități de producție în mediul rural și urban mic, cum ar fi IMM-urile, inclusiv start-upuri, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care își desfășoară activitatea în domeniul producției, formele de organizare a profesiilor liberale care pot desfășura activități productive, conform legii.

Activități eligibile propuse spre finanțare: sunt cele care se încadrează în categoria achiziției de echipamente și utilaje, inclusiv pentru demararea de activități noi de producție în mediul rural și urban mic, construcția, precum și cele care se încadrează în categoria achiziției, amenajării de hale, inclusiv pentru demararea de activități noi de producție în mediul rural și urban mic, achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMMurilor care își localizează producția în mediul rural și urban mic, inclusiv achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu (taxonomy), achiziția de terenului agricol și asigurarea capitalului de lucru pentru firmele care deruleaza activitati eligibile în program.

Credite eligibile: credite pentru realizarea de investiţii, inclusiv achiziția de terenuri agricole, cumpărarea de părți sociale și/sau capital de lucru, în valoare maximă de 2.000.000 lei, garantate în procent de maximum 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate