Actualitate
TRADIŢII și superstiții în luna iulie. Ce se spune despre cei care se căsătoresc în această perioadă și ce nu ar fi bine să faci
Luna iulie aduce o mulțime de tradiții și obiceiuri. Este sărbătoarea Sfântului Ilie și se spune că, cât va fi mai cald în iulie, cu atât iarna va fi mai friguroasă.
În a treia săptămână a lui „Cuptor”, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Ilie, responsabil de ploi însoțite de tunete și fulgere.
CITEȘTE ȘI: Mesaje Speciale de Crăciun 2019. O selecție a celor mai frumoase texte petru felicitări şi urări de Crăciun
Cea din urmă săptămână îi este dedicată celui mai așteptat anotimp, vara.
Potrivit tradiției, există câteva superstiții pe care trebuie să le respecți dacă vrei să ai noroc și bunăstare. Iată ce se spune:
Cât este de cald în luna lui ”Cuptor”, tot atât de frig va fi și în luna lui „Făurar”.
Cei care se vor căsători în luna lui Cuptor vor avea ca bogăție doar sentimentele frumoase care i-au adus împreună.
Pe 15 iulie e o zi a femeilor, cunoscută drept Ciurica. Acum trebuie să-ți bați bărbatul, ca să-ți meargă bine tot anul. Dacă iei bătaie sau dai ceva din casă, îți va merge rău. Gravidele o cinstesc pe Sfânta Marina, pe 17, ca să aibă parte de naştere ușoară.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News