Eveniment
Traficanţi de utilaje de construcţii furate, prinşi cu sprijinul BCCO Alba. Prejudiciul se ridică la suma de 1.200.000 de euro
Poliţiştii BCCO Alba, în colaborare cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi Cluj au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat având drept scop obţinerea de beneficii financiare substanţiale, prin fraudarea unui număr de patru societăţi de leasing, cu ocazia încheierii şi pe parcursul executării unor contracte de leasing.
Membrii grupării, în calitate de reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale, prin folosirea de înscrisuri false, au indus în eroare mai multe societăţi de leasing, determinând încheierea mai multor contracte de leasing financiar, având ca obiect finanţarea achiziţionării a 8 utilaje de construcţii, mărcile „Caterpillar” şi „Komatsu”.
Din cercetări a rezultat însă că utilajele având seriile înscrise în contracte nu există în realitate. Sumele de bani reprezentând preţul utilajelor au fost încasate de inculpaţi, care nu au mai plătit ratele aferente contractelor. În această modalitate, inculpaţii au produs un prejudiciu de aproximativ 1.200.000 de Euro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări faţă de inculpaţii Prutică Cătălin Neculai, 40 de ani, Ciocan Doru, 52 de ani, Dan Petru, 33 de ani şi Dronca Gheorghe-Marius, cetăţean austriac, 42 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1, 3 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b din Legea nr. 656/2002.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile.
Vezi video aici.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News