Tragedie în localitatea Bucerdea Grânoasă. Primarul comunei, Vasile Sevestrean, a fost găsit joi după-amiaza spânzurat în podul locuinței. Acesta se afla la primul mandat de primar, fiind ales pe listele AUR.

Actualizare: Potrivit unor surse, este vorba despre primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean. Acesta era căsătorit și avea un copil.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina primăriei, înainte să devină primar, acesta a lucrat ca medic veterinar, în perioada 2007 - 2024.

Publicitate

Știrea inițială

Potrivit IPJ Alba, la data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire la faptul că soțul ei a fost găsit spânzurat în podul imobilului de domiciliu.

Publicitate

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Examinarea preliminară a trupului nu a evidențiat urme de violență.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Publicitate

Polițiștii recomandă persoanelor care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.