Actualitate
Traian Berbeceanu a obţinut în instanţă revocarea măsurilor preventive luate împotriva sa. Decizie la Tribunalul Hunedoara
Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu a obţinut în instanţă revocarea măsurilor preventive luate împotriva sa. Solicitarea pe care a depus-o la Tribunalul Hunedoara, în contextul în care a fost eliberat din arest în urma unei decizii a instanţei supreme, în dosarul în care este acuzat de sprijinirea membrilor unor grupări infracţionale, a fost acceptată de instanţă.
Traian Berbeceanu a depus la Tribunalul Hunedoara o solicitare de revocare a măsurilor preventive luate împotriva sa. La termenul din 7 aprilie, instanţa a admis cererea depusă şi a dispus revocarea măsurilor preventive, însă decizia poate fi contestată, nefiind definitivă.
Reamintim că în noiembrie 2013, după o lună de arest preventiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Berbeceanu poate fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală, dispunând ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara.
Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat de procurorii DIICOT că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi soţii Titus şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea în 24 octombrie 2013.
Potrivit procurorilor DIICOT, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au “sponsorizat” BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, unde lucrează soţia comisarului.
Procurorii arătau că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informaţii despre investigaţiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.
DNA informa, în 19 martie, că şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe.
Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, reieşea din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a şefului DIICOT Alba, a lui Muntean şi a unui procuror de la Parchetul Tribunalului Alba.
Ulterior, Traian Berbeceanu afirma că încă de când a fost reţinut şi arestat în dosarul care i-ar fi fost fabricat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că odată aflat adevărul va fi repus în funcţie.
Sentinţa ÎCCJ din 26 noiembrie:
“Admite recursul declarat de inculpatul Berbeceanu Traian împotriva încheierii din 19 noiembrie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala. Caseaza, în parte, încheierea recurata si rejudecând: În baza art. 139 alin.1 rap. la art.1451 coroborat cu art.145 din Codul de procedura penala dispune înlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului Berbeceanu Traian, cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, pe o durata de 30 de zile, de la 26.11.2013 la 25.12.2013 inclusiv.
În baza art. 1451 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 11 si 12 din Codul de procedura penala, pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, inculpatul este obligat sa respecte urmatoarele obligatii:
a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Politia municipiului Deva, desemnata de catre instanta cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de politie mentionate sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu următoarele persoane: Biriescu Titus Gabriel, Biriescu Anisoara Ramona, Dramnesc Marinela Rodica, Dramnesc Adam, Tasala Cornel, Duma Laviniu Daniel, Litera Constantin Cristian, Litera Constantin, Litera Simina Mirela, Simota Alin, Vlaiconi Cristian, Mos Ovidiu, Doda Gabriel Teodor, Groza Ioan Petru, Vasiu Todor, Depcea Dorel Ioan, Rusu Gheorghe, Rusu Anca, Cupetiu Dorin Eugen Ioan, Cupetiu Monica, Balint Dan, Udrea Calin, Sionei Dorin, Balint Lucia, Negrea Vasile Iulian, Paius Andreea, Poenar Constantin Sorin, Urs Ioan Vasile, Montaldo Liviu Iosif, Ioiescu Ovidiu Petru, Stefoni Alin, Pîrvoni Gabriel, Muntean Mircia, Ionita Gheorghe, Pavel Amalia Codruta, Ghiura Petrica Marius, Link Cristian, Blaga Claudia Maria, Dumitru Mihai Ovidiu, Micluta Florin Voicu, Ganea Ioan, David Tiberiu Ioan, Mitracu Iancu, Handelsmann Henrieta-Hedviga, Lobont Ionel, Zercula Mihai si Panoiu Nicoleta Dorina.
f) să nu desfăşoare activităţi de ofiţer de poliţie.
În temeiul art. 1451 alin. 2 din Codul de procedura penala raportat la art.145 alin.22 si alin.3 Cod de procedura penala atrage atentia inculpatului ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a masurilor si obligatiilor ce îi revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive. Masura dispusa va fi comunicata, conform art. 145 alin. 21 Cod de procedura penala inculpatului, Politiei municipiului Deva, jandarmeriei, Politiei locale Deva, organelor competente sa elibereze pasaportul si organelor de frontiera.
Dispune, punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în altă cauză.
Mentine celelalte dispozitii ale încheierii recurate, referitoare la cheltuielile judiciare. În baza art. 192 alin.3 din Codul de procedura penala cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea recursului ramân în sarcina statului. Definitiva.”
Eroarea materială îndreptată de instanţă se referă la interdicţia “să nu desfăşoare activităţi de ofiţer de poliţie”, care a fost ridicată.
În prezent, Traian Berbeceanu lucrează pe o funcţie de execuţie în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.
Citește și Şeful DIICOT Alba, un poliţist BCCO şi un procuror, URMĂRIȚI PENAL de DNA. Sunt acuzaţi de abuz în serviciu în legătură cu DOSARUL BERBECEANU
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News