paturi spital O femeie cu probleme de respirație trăiește de 16 ani internată într-o cameră de spital. În vârstă de 57 de ani, a ajuns la secția de ATI a Spitalului Judeţean Alba în anul 2000, în urma unui accident vascular medular cervical, iar de atunci nu a mai părăsit spitalul, fiind dependentă de ventilatorul care o ajută să respire.

Publicitate

Femeia internată în Spitalul de Urgenţă Alba este paralizată de la gât în jos, are muşchii atrofiaţi şi poate respira doar cu ajutorul aparatelor. Orice încercare de o transporta sau oprire a aparatului pentru câteva secunde îi pot fi fatale.

Pacienta dependentă de ventilator trăiește practic într-o rezervă a spitalului. Serviciile hoteliere și asistența sunt plătite de familia acesteia, inclusiv cheltuielile pentru reparațiile ventilatorului.

În momentul de față, în România nu există o instituție unde se pot interna astfel de pacienți.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit reprezentanților spitalului, au existat discuții cu aparținătorii acesteia, pentru un posibil transfer acasă, însă orice pană de curent poate reprezenta un real pericol.

„Este atât de sensibilă încât, dacă se defectează ventilatorul şi trebuie înlocuit, iar noi punem în loc altul diferit, acest lucru îi creează atacuri de panică. Pacienta este lucidă, vorbește, mănâncă, doar că este paralizată de la brâu în jos. O putem considera și un succes al secției de ATI, pentru că nu are escare și nu a făcut nicio complicație în afara afecțiunii care a adus-o în starea asta”, spune managerul Spitalului Județean Alba.

Publicitate

Cazul femeii a fost prezentat în 2012 la o reuniune naţională şi internaţională a medicilor, iar faptul că s-a reuşit ventilarea pacientei pentru o perioadă atât de îndelungată a fost considerat un succes chiar şi în cele mai mari clinici din Occident.

În spital mai este o pacientă care este internată de un an și jumătate și alta care necesită ventilare permanentă de 4 luni.