Connect with us
Publicitate

Actualitate

TRANSALPINA: Turiştii sunt avertizaţi să nu se aventureze în zona înaltă de pe DN67 C. Zăpada ajunge la un metru şi jumătate

Publicat

iarna transalpina Turiştii sunt avertizaţi să nu se aventureze în zona înaltă a DN 67 C Transalpina. Zăpada atinge un metru și jumătate în unele locuri, fiind practic imposibil de înaintat. Zona alpină este semnalizată corespunzător cu bariere, tronsonul fiind închis circulaţiei în sezonul rece.

Tronsonul care traversează muntele este prevăzut cu bariere metalice, cu bariere de beton, iar mai sus nu se mai intervine pentru deszăpezire, cei care ignoră aceste restricţii intrând pe propria răspundere.

“În zonele de joasă altitudine, unde a nins a mai puțin, s-ar putea ca drumul să nu fie acoperit că zăpadă pe primii kilometri și asta să îi tenteze pe turiști să ocolească barierele dacă e posibil și să încerce să înainteze pe drum. Acolo unde începe zăpada, este bine să se întoarcă, să evite acest lucru, pentru că e clar că în zona înaltă de munte zăpada e foarte mare, astăzi (miercuri n.r.) salvamontiștii gorjeni au fost acolo și au găsit zone cu zăpadă de un metru și jumătate, deci e destul de mare și nu au nicio șansă să treacă. Mai mult de atât, se pot înzăpezi la primul sector cu zăpadă și apar probleme”, a declarat, pentru Agerpres, Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

Miercuri dimineața, o mașină cu trei turiști străini a cerut ajutorul salvamontiștilor, după ce autovehiculul a derapat pe un drum lateral din apropierea Lacului Vidra.

„La ora 6.00, am primit informația că este o mașină cu turiști străini blocată pe Transalpina, informația nu a fost foarte exactă, nu se știa locația, ni s-a spus doar numărul de persoane. Am deplasat un echipaj de salvamontiști din Rânca acolo, cu un atv cu șenile, au verificat partea de șosea aferentă județului Gorj, au ajuns până în zona alpină înaltă, de aici fiind imposibil ca mașina să se mai afle pe raza județului nostru. Au transferat evenimentul către cei de la Vâlcea, nici ei nu i-au găsit, apoi au extins căutările pe un drum lateral și i-au găsit undeva pe drumul de control al lacului de la Vidra. Mașina nu a putut fi localizată, informațiile nu au fost corecte și cei care au preluat apelul nu i-au putut localiza cu exactitate. Au fost găsiți până la urmă, nu au avut nicio problemă medicală, singura lor problemă era că mașina derapase și alunecase într-un șanț și a trebuit să-i ajute să o scoată de acolo”, precizat șeful Serviciului de Salvamont Gorj.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate