Transport ilegal de lemn oprit la Horea, în Apuseni. Şoferul transporta cherestea fără acte, cu un tractor neînmatriculat
Potrivit IPJ Alba, miercuri, în jurul orei 17.50, poliţiştii Postului de Poliţie Horea au oprit pentru control un tractor condus de D.V.M., de 42 de ani, din comuna Scărișoara, a cărui remorcă era încărcată cu material lemnos.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că plăcuţele provizorii de înmatriculare ale tractorului erau expirate, remorca nu era înmatriculată în circulaţie, iar conducătorul tractorului nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă şi transport pentru cei 4 metri cubi de cherestea transportată.
Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului tractorului, iar materialul lemnos a fost confiscat. Totodată, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)