Actualitate
Transport ilegal de lemn oprit la Sebeş: Poliţiştii l-au amendat pe un şofer din Dej şi au confiscat peste 40 de metri cubi de material lemnos

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Alba, în timp ce acţionau pe raza municipiului Sebeş pentru combaterea ilegalităţilor privind transportul de material lemnos, au depistat, miercuri, în jurul orei 24.00, pe strada Industriilor, un camion înmatriculat în județul Maramureş, condus de un bărbat din municipiul Dej, care era încărcat cu 43,3 metri cubi de material lemnos.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că datele menţionate în avizele de însoţire primare prezentate la control, nu corespundeau din punct de vedere cantitativ cu realitatea.
Poliţiştii au luat măsura sancționării contravenţionale a şoferului camionului, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News