Connect with us
Advertisement

Eveniment

Trei ciobani din Mureș, atacați de urs pe o pășune din Harghita. Un tânăr, găsit mort. Un alt bărbat, în stare gravă la spital

Publicat

Trei bărbați din județul Mureș au fost atacați de urs vineri seara, pe munte, în zona unei stâne aflată la graniţa dintre judeţele Harghita şi Suceava. Se pare că ursul ar fi atacat o vacă într-o pășune, iar cei trei, înarmați cu bâte, au mers să sperie animalul.

Unul dintre bărbați, un cioban în vârstă de 45 de ani, a fost atacat de urs și rănit grav. Un altul, un tânăr de 26 de ani, a fugit în pădure, fiind inițial dat dispărut. Ulterior, tânărul a fost găsit mort de jandarmii suceveni, sâmbătă dimineața, la circa 300 de metri de locul unde a fost văzut ultima oară, trupul acestuia prezentând leziuni incompatibile cu viața. 

După un apel de urgenţă transmis în jurul orei 19:30, echipe ale Salvamont Vatra Dornei au ajuns în zonă şi îl caută pe cel de-al doilea bărbat, care este dat dispărut. Incidentul s-a produs în zona Poiana Boilor, satul Drăgoiasa, când un urs a atacat o vacă de pe o păşune iar trei bărbați, păstori, s-au dus cu bâtele să îl sperie, în speranţa că pot salva vaca.

Unul dintre bărbați, un cioban în vârstă de 45 de ani, a fost rănit la față, membre și torace. A fost recuperat de pe munte de Salvamont și predat medicilor de la Ambulanță, după ce s-a refugiat, împreună cu un alt cioban, într-o stână.

A treia persoană, un bărbat de 26 de ani, a fugit în pădure, și fusese dat dispărut. Tânărul a fost căutat de autorități și a fost găsit mort sâmbătă dimineață. Jandarmii suceveni au găsit trupul tânărului la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locul unde a fost observat ultima oară, în pădure. Leziunile sale erau incompatibile cu viața. Jandarmii l-au preluat și au cerut sprijin echipajelor Salvamont, pentru a-l coborî de pe munte.

Toți cei trei bărbați lucrau la stâna din Harghita.

Localnicii au primit, vineri seara, un mesaj RO-ALERT, care anunța prezența unui urs în comuna Dorna Candrenilor. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în case.

La căutări au luat parte și specialiștii ISU Iași și ISU Neamț, cu camere de termoviziune.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a precizat că atacul ursului din zona fondului forestier arondat judeţelor Suceava – Harghita – Mureş a avut loc în judeţul Harghita.

„Ursul ar fi atacat o bovină în zona unei stâni amplasată pe raza judeţului Harghita şi trei bărbaţi au încercat să alunge ursul. Un bărbat de 45 de ani a fost atacat de urs, suferind mai multe leziuni şi fiind transportat la o unitate medicală din judeţul Suceava, aceasta fiind cea mai apropiată unitate medicală de locul atacului. Un alt tânăr de 26 de ani a reuşit să fugă, fiind căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani şi poliţişti. Cel de-al treilea bărbat este apelantul la SNUAU 112”, a spus Ionuţ Epureanu.

Toţi cei trei bărbaţi sunt din judeţul Mureş şi lucrau la stâna din Harghita.

sursa: mediafax.ro, digi24.ro

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement