Eveniment
Trei dintre moții din Horea, propuși pentru titlul de cetățeni de onoare ai județului Cluj. Nicio intenție de acest gen la autoritățile din Alba
Trei dintre oamenii din comuna Horea – localitate aflată în județul Alba, care au acordat ajutor victimelor tragicului accident aviatic din 20 ianuarie, vor fi numiți cetățeni de onoare ai județului Cluj. Este vorba despre cei care au ajuns primii la locul accidentului, Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu și Gheorghe Trif, care sunt propuși pentru acest titlu, potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează să fie analizat şi supus la vot în Consiliul Județean Cluj. În Alba autoritățile județene nu au manifestat nicio intenție în acest sens.
Deși sunt din județul Alba, Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj i-a propus pe cei trei horeni să devină cetățeni de onoare ai județului Cluj. Autoritățile județene din Alba nu au formulat nicio intenție de acest gen, potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean Alba, George Șinca.
„Clujul reprezintă unul dintre judeţele care găzduiesc oameni de valoare, personalităţi care au excelat şi au îmbogăţit viaţa culturală, artistică, ştiinţifică şi sportivă prin performanţele lor. Există însă şi o categorie de oameni de excepţie care, prin înaltul nivel de conştiinţă civică şi prin calităţile cu adevărat remarcabile dovedite în situaţii de criză au adus beneficii majore judeţului Cluj şi întregii Românii. Prin actele lor de bravură, recunoscute atît pe plan naţional cît şi internaţional, aceştia au reuşit să cinstească cu adevărat statutul de moţ, de român şi de OM. Printre aceste personalităţi se numără şi cei trei săteni din comuna Horea, judeţul Alba: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei care au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie după ce au reuşit să realizeze ceea ce la un moment dat părea a fi aproape imposibil: să îi găsească într-un timp record şi să îi ajute pe supravieţuitorii gravului accident aviatic care a avut loc în data de 20 ianuarie, în popasul Ursoaia din Munţii Apuseni, contribuind esenţial la salvarea vieţii acestora”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre a Consiliului Județean, ce va fi supus la votul consilierilor judeţeni în şedinţa ordinară de joi, 30 ianuarie.
„Solidaritatea, omenia şi spiritul de sacrificiu al celor trei săteni din Munţii Apuseni i-au determinat să-şi îndeplinească cu succes nobila misiune de a-şi servi semenii atunci când aceştia au avut nevoie disperată de ajutor. Contribuția fundamentală și decisivă pe care aceştia şi-au adus-o la salvarea a cinci vieți constituie un exemplu de virtute și devotament pentru întreaga umanitate. De aceea, se cuvine recunoaşterea şi cinstirea meritelor celor trei săteni, precum şi întreaga admiraţie pentru virtuţile de cel mai înalt rang pe care le poartă în suflet: bravură, nobleţe, înţelepciune şi patriotism. În acest sens, considerăm a fi oportun ca aprecierea de care aceşti veritabili eroi ai României trebuie să se bucure din partea autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a comunităţii întregului judeţ să se materializeze prin conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului”, se mai precizează în referatul de aprobare a proiectului, propus de preşedintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
coleg
joi, 30.01.2014 at 09:15
Da penibili mai sunteti ! Voi ziaristii chiar credeti ca asta-i motiv pentru a fii cetatean de onoare? cred ca-i un motiv ca cei care au primit pe merit acest titlu, sa se simta jigniti