Actualitate
Trei firme şi o persoană fizică din Alba, amendate de ITM pentru munca „la negru”. Sancţiuni de 80.000 de lei
Trei firme şi o persoană fizică din Alba au fost amendate, săptămâna trecută, de inspectorii ITM Alba, pentru munca „la negru”. Printre acestea se află şi firma care lucrează la modernizarea pieţei agroalimentare din centrul oraşului Alba Iulia, o spălătorie auto din Sebeş şi o exploatare forestieră din Apuseni.
În perioada 1-5 februarie, în domeniul relaţiilor de muncă, au fost controlaţi 38 de agenţi economici, cu un număr total de 1.895 de angajaţi. Inspectorii ITM au depistat 87 de nereguli şi au găsit opt persoane primite la muncă fără forme legale de angajare.
Au dat şapte sancţiuni, respectiv şase amenzi in cuantum de 81.300 lei, din care patru pentru munca nedeclarată (80.000 de lei) şi un avertisment.
Entităţi sancţionate pentru muncă la negru:
P.F. Colese Gheorghe – Aiud – pavaje – trei persoane fără forme legale de angajare – amendă de 30.000 lei;
Car Beauty SRL Sebeş – spălătorie auto – o persoană fără forme legale de angajare – amendă de 10.000 lei;
Telecerna SRL Deva – Punct de lucru Piaţa Centru Alba Iulia – o persoană fără forme legale de angajare – amendă de 10.000 lei;
Costel Forest SRL Bistra – exploatare forestieră – trei persoane fără forme legale de angajare – amenda de 30.000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost controlaţi 20 de agenţi economici şi găsite 20 de nereguli. Inspectorii ITM au aplicaz cinci avertismente.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News