Delgaz Grid anunță sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în localitățile Sântimbru, Coșlariu și Galtiu, miercuri, 29 septembrie.

Cauza este un ”incident apărut la sistemul de distribuție a gazelor naturale”.

Compania Delgaz Grid a anunțat că este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 29 septembrie, între orele 13.00 și 18.00, în localitățile Sântimbru, Coșlariu și Galtiu.

Publicitate

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale, care se va realizat treptat, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

  • 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
  • 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

UPDATE: Este vorba despre o avarie apărută în timpul unor lucrări.