Connect with us

Actualitate

Trei sferturi dintre români vor să-şi modernizeze locuinţa, în următorii cinci ani. SONDAJ

blocuri apartamente 2

Publicat

Circa 72% dintre români doresc să pornească un proiect de îmbunătăţire a locuinţei în următorii cinci ani, iar 32% intenţionează să facă acest lucru în următoarele 12 luni, se arată într-un studiu realizat de IRSOP pentru Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR).

Ponderea locuinţelor creşte de la an la an, ca urmare a învechirii imobilelor, a ratei scăzute de îmbunătăţiri curente, dar şi din cauza proporţiei mici de locuinţe noi care nu reuşeşte să contracareze trendul de învechire a locuinţelor existente, spun oficialii Asociaţiei.

„Studiul arată că 72% dintre români doresc să facă ceva în următorii cinci ani, ceea ce reprezintă cea mai mare rată din 2013 încoace”, a afirmat Lucian Anghel, preşedintele ABDLR, într-o întâlnire cu presa.

În ceea ce priveşte suma necesară pe care românii vor să o investească pentru îmbunătăţirea calităţii locuinţei, aceasta se ridică la 4.800 de euro în următoarele 12 luni, dublu faţă de cât au cheltuit românii în 2017.

„Totodată, principala sursă de finanţare o reprezintă economiile deja realizate, ceea ce ne arată că educaţia financiară a oamenilor este în creştere. Ei strâng nişte bani şi îşi fac curaj să îmbunătăţească locuinţa. Apoi urmează ca sursă de finanţare importantă veniturile curente. Se observă o scădere a intenţiei de a recurge la credit pentru rezolvarea problemelor locative”, a mai spus Anghel.

Astfel, se poate concluziona că, dacă românii economisesc mai mult, vor avea încredere mai mare să se relanseze într-un proiect de renovare a locuinţei, a continuat reprezentantul Asociaţiei.

Anghel a arătat că programul de economisire-creditare ar putea fi lansat din nou în a doua parte a acestui an, după trei ani şi jumătate în care sistemul nu a funcţionat.

Ministerul Finanţelor şi cel al Dezvoltării au publicat pe 4 martie normele metodologice de aplicare a Legii privind instituţiile de credit, în baza căreia va fi reluat acest program.

În cadrul programului, orice cetăţean, indiferent de vârstă, poate beneficia de prima de la stat de 25% din depunerile anuale (maximum 250 de euro pe an).

sursa: Romania24.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement