Actualitate
Trei șoferi din Alba, Gorj și Argeș, cu dosare penale. Sunt cercetaţi pentru alcool la volan, conducerea unor autovehicule neînmatriculate sau fără permis
Trei bărbaţi din județele Argeș, Gorj și Alba s-au ales cu dosare penale, după ce au fost depistați de polițiștii din Alba, cu alcool „la bord”, fără permis sau conducând autovehicule neînmatriculate.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 iunie, în jurul orei 07.40, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe S.M.C., de 33 de ani, din municipiul Piteşti, județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107 C, în afara localităţii Teleac, fiind sub influenţa alcoolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de S.M.C., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Luni, 6 iunie, în jurul orei 16.00 poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Băilor din municipiu, l-au depistat pe R.V., de 26 de ani, din judeţul Gorj, care conducea un autoturism cu plăcuţe de înmatriculare emise de autorităţile olandeze.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul era radiat din circulaţie, motiv pentru care, faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 6 iunie, în jurul orei 15.00, poliţiştii din Cugir l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Cugir, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Victoriei din Cugir, fără a deţine permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.
Faţă de S.S.F., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News