Uncategorized
Trei tineri au prejudiciat o firmă cu 130.000 de lei. Aveau un aparat care influenţa rezultatul aparatelor de joc de noroc
Trei bărbaţi au fost reţinuţi de oamenii legii, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce s-a descoperit asupra lor un dispozitiv pentru alterarea memoriilor electronice ale aparatelor de jocuri de noroc. Aceştia foloseau aparatul pentru a genera câştiguri necuvenite, în dauna unei societăţi comerciale. Prejudiciul produs până în prezent se ridică la suma de 130.000 de lei.
Sâmbătă, la ora 0.30, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor i-au depistat în flagrant, în oraşul Cîmpeni, pe R.I.C. (35 de ani) din municipiul Brad, judeţul Hunedoara, P.I.C. (27 de ani) din comuna Albac, judeţul Alba şi P.E.D. (43 de ani) din Cîmpeni.
„Pe numele celor trei suspecţi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni a emis Ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, înşelăciune şi deţinere în vederea folosirii într-o sală de jocuri a oricărui dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc”, se arată în comunicatul IPJ Alba.
Suspecţii au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare pentru 29 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News