Eveniment
Trei tineri din Aiud care au furat sute de litri de motorină, trimiși în judecată. Cum acționau hoții
Trei tineri din Alba care s-au specializat în furtul de combustibil au fost recent trimiși în judecată. Cei trei sunt din Ciumbrud și din Aiud. Dosarul pentru furt calificat a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, în data de 29 aprilie 2024.
Unul dintre cei trei va ajunge în fața judecătorilor și pentru conducere fără permis de conducere.
Faptele pentru care cei trei vor fi judecați s-au petrecut în anul 2022, dar o trimitere în judecată a venit abia în 2024.
Pe lângă benzină cei trei au mai furat și un motocultor, dar și o pompă de apă.
Faptele celor trei tineri au fost descrise de magistrați.
Ce au furat cei trei tineri
- în noaptea de 13/14.06.2022, în jurul orei 01.00 – 01.30, inculpații, fiind deghizați cu o mască chirurgicală și prin efracție, au sustras de pe un teren din Gâmbaș, 8 canistre cu 200 litri motorină,
- în noaptea de 14/15.02.2022, în jurul orei 01.00, inculpații prin forțarea bușonului de închidere al rezervorului autoutilitarei marca Volvo au sustras cantitatea de 300 lintri motorină,
- în cursul lunii iunie 2022, inculpații au sustras de pe un teren situat în exrarvilanul localității Gâmbaș, un motocultor marca MS 7100/5,
- în data de 04.06.2022, inculpații au sustras o pompă de apă cu un furtun
Din câte se pare benzina au vândut-o mai departe unor persoane. Un martor în dosar a spus că prețul nu era foarte diferit față de cel practicat la pompe.
Momentan dosarul nu a primit un prim termen de judecată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News