Connect with us
Advertisement

Eveniment

UPDATE: Trenul care merge la Budapesta a DERAIAT. Circulația feroviară între Sibiu și Vințu de Jos, BLOCATĂ

Publicat

Trenul de Budapesta, InterRegio 74, a deraiat sâmbătă, în jurul orei 9.00. Circulația feroviară între Sibiu și Vințu de Jos pe sectorul cuprins între Săliște și Apoldu de Sus este întreruptă din cauza incidentului. 

UPDATE – 11.50:  O echipă AGIFER București se va deplasa pentru a investiga cauzele incidentului. Între timp, la fața locului a ajuns o altă locomotivă care va lega cele două vagoane ale trenului iar pasageri își vor continua deplasare pe ruta Copsa Mică-Budapesta, au declarat reprezentanții IPJ Sibiu.

UPDATE – 11:33: Potrivit CFR între stațiile Saliște și Apoldu de Sus ( SRCF Brasov) s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului 74-1 ( CFR Călători ).

A fost îndrumată locomotivă de ajutor, din stația Sibiu, trenul urmând să fie reînscris în circulație în maximum 15 minute, pe ruta deviată Sibiu-Copsa Mica-Alba Iulia-Vintu de Jos. Menționez că nu sunt alte trenuri afectate de acest eveniment feroviar, a declarat purtătorul de cuvânt CFR SA, citat de jurnaliștii de la oradesibiu.ro.

UPDATE –  11.25: Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în tren se aflau 32 de pasageri, care, din fericire, nu au fost răniți.

În urma incidentului feroviar, circulația feroviară pe Magistrala 200 este întreruptă, în stația Săliște din județul Sibiu.

Trenul Budapesta Brașov implicat într-un accident

Mai mult, corespondentul trenului care a deraiat, trenul de Budapesta – Brașov, a fost implicat într-un accident rutier tot sâmbătă dimineață. 

YouTube video

Potrivit primelor infomații de la fața locului, o autoutilitară de marfă, condusă de un bărbat de 43 de ani a fost lovită de tren. Accidentul s-a petrecut între localitățile Codlea și Dumbrăvița.

accident tren

Șoferul implicat în incident a suferit un traumatism cranio-cerebral. 

Potrivit IPJ Brașov ”astăzi, 08 februarie a.c., în jurul orei 09.50, la km CF 18+900 m, între localitățile Dumbrăvița și Codlea, un tren,care circula din direcția Sibiu către Brașov, a surprins și acroșat un autovehicul, angajat în traversarea căii ferate.

În urma impactului, a rezultat o victimă, în vârstă de 43 ani, conducătorul auto al autovehiculului, care a fost transportată,conștientă,la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testați din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatele fiind 0.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal.”

sursă foto Arhiva Alba24.ro 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement