Economie
Trump amână cu 90 de zile majorarea tarifelor vamale pentru unele țări, dar le majorează pentru China la 125%. Cum a motivat

Președintele Donald Trump a anunțat o pauză de 90 de zile pentru toate tarifele „reciproce” care au intrat în vigoare la miezul nopții, cu excepția Chinei, care va crește tarifele la 125%. Secretarul Trezoreriei SUA a declarat că decizia lui Trump de a retrage tarifele a recompensat națiunile care au ales să nu riposteze pe fondul unui război comercial în curs de desfășurare și va acorda timp pentru a negocia noi acorduri comerciale.
Președintele american Donald Trump a anunțat, într-un mesaj pe rețeaua socială Truth Social va amâna cu 90 de zile aplicarea tarifelor comerciale în cazul statelor care nu au luat măsuri de retorsiune, adică nu au reacționat cu taxe în oglindă, anunță presa din SUA.
Totodată, președintele SUA A anunțat că va crește tarifele vamale pentru China la 125%.
„Pe baza lipsei de respect pe care China a arătat-o față de piețele mondiale, prin prezenta ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat. La un moment dat, sperăm în viitorul apropiat, China își va da seama că zilele în care jefuia SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile.
În schimb, și pe baza faptului că mai mult de 75 de țări au chemat reprezentanți ai Statelor Unite, inclusiv ai Departamentelor Comerțului, Trezoreriei și USTR, pentru a negocia o soluție la subiectele discutate referitoare la comerț, bariere comerciale, tarife, manipularea monedei, și tarifele nemonetare și că aceste țări, la sugestia mea fermă, nu s-au răzbunat în niciun fel, sub nicio formă, împotriva Statelor Unite, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc substanțial redus în această perioadă, de 10%, de asemenea cu efect imediat.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!”, a scris Trump pe Truth Social.
Consilierul comercial al președintelui Donald Trump, Peter Navarro – un susținător de multă vreme al tarifelor – a insistat că mișcarea președintelui de astăzi de a întrerupe noile taxe reciproce nu a fost o repudiere a viziunii sale economice, ci mai degrabă o validare a puterii de negociere a amenințărilor tarifare, potrivit CNN.
El a spus că cei îngrijorați de tarifele lui Trump îi subestimează capacitatea de a încheia înțelegeri cu alte țări.
Acțiunile americane au crescut vertiginos după ce Trump a anunțat pauza, mai precizează CNN. Miercuri, Beijingul a impus taxe vamale de represalii asupra SUA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News