Actualitate
Tudor Grindean, fost şef al Poliţiei Alba, iese la pensie. Va înceta raporturile de serviciu cu IPJ Cluj, de la 31 august
Chestorul de poliţie Tudor Grindean (51) de ani, şeful IPJ Cluj şi fostul comandant al Poliţiei Alba, iese la pensie, după 25 de ani de activitate. Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de încetare a raporturilor de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie din Cluj.
Tudor Grindean va ieşi la pensie începând cu data de 31 august, la fel şi adjunctul acestuia de la IPJ Cluj, Valentin Rusu. Comisarul Ion Trofin, celălalt adjunct al șefului IPJ Cluj, a ieșit la pensie la sfârștul lunii iulie.
În legătură cu schimbarea de la vârful IPJ Cluj şi legăturile făcute în presă cu incidentul din 14 august, când un bărbat a evadat din arestul instituţiei, reprezentanţii Inspectoratului au transmis precizări:
“Raporturile de serviciu ale conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor înceta prin pensionare, la sfârșitul acestei luni, nefiind vorba despre o demitere.
În acest sens, raportul a fost înaintat, conform reglementărilor în vigoare, prin Ministerul Afacerilor Interne către Administrația Prezidențială, unde a fost înregistrat la data de 10 august a.c., fiind semnat de Președintele României la data de 17 august a.c.
Drept urmare, informațiile conform cărora pensionarea ar veni ca urmare a incidentului înregistrat la data de 14 august a.c. (evadarea unui arestat – n.r.) sunt nefondate, formalitățile legate de încetarea raporturilor de serviciu fiind efectuate anterior”, potrivit IPJ Cluj.
Tudor Grindean a preluat conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj din 25 septembrie 2013. Atunci s-a întors “în provincie”, din structura centrală a MAI, iar anterior a fost şef la IPJ Alba.
Grindean a părăsit conducerea IPJ Alba în 2011, după 6 ani aflat în această funcţie. A promovat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca director de cabinet al şefului Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe atunci chestor de poliţie Ioan Dascălu. Grindean a condus, anterior, activitatea Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba Iulia (2001-2005, respectiv a Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei al IPJ Alba (1997-2001). În perioada 1994-1997, a fost șeful Biroului Poliţiei Judiciare, din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia. Tudor Grindean este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, licențiat în științe juridice și al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, specializarea Poliție economică. Acesta a urmat mai multe cursuri universitare, în drept civil și psihologie judiciară. În 2005, a finalizat cursurile de master la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu specializarea ştiinţe penale şi criminalistică, iar în 2013, curs postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Securităţii şi Apărării Naţionale, Securitate şi bună guvernare, la Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti.
În judeţul Alba, Tudor Grindean s-a remarcat în activitatea profesională și prin eficiența cu care a reușit să gestioneze anihilarea grupărilor interlope.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News