Cifra de afaceri în sectorul turism a înregistrat o scădere semnificativă în anul 2025, mai ales în cazul agențiilor turistice și serviciilor oferite de hoteluri și restaurante.

A scăzut și activitatea și sectorul jocurilor de noroc, chiar dacă interesul pentru acestea a fost mai mare în luna decembrie.

Publicitate

Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2025 a înregistrat o cifră de afaceri cu 2,2% mai mică față de 2024.

Aceasta a fost cauzată de scăderile cifrei de afaceri la:

  • activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-13,9%)
  • activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-3,2%)
  • activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,1%)
  • activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-1,9%).
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au crescut cu 7,6%.

Decembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna decembrie 2025, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,2% mai mică faţă de luna decembrie 2024.

Au fost înregistrate scăderi la

  • activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-9,9%)
  • activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-8,9%)
  • activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,3%)
  • activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-1,5%).

Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au crescut cu 2,7%.

Publicitate

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2025, comparativ cu luna decembrie 2024, a scăzut cu 2%.

Decembrie 2025 comparativ cu noiembrie 2025

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna decembrie 2025, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creștere cu 7,9%.

Au fost creșteri înregistrate la:

  • serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+18,8%)
  • activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,3%)
  • la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+7,1%).

Scăderi au înregistrat:

  • activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-1,5%)
  • activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-1,1%).
Publicitate

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2025, faţă de luna precedentă, a crescut cu 3,3%.