Aiud
UPDATE: O turistă a DECEDAT sâmbătă, în zona Piatra Secuiului de lângă Rimetea. A fost lovită de o stâncă
O turistă și-a pierdut viața sâmbătă, în jurul orei 12:00, după ce a fost lovită de o stâncă, în zona Piatra Secuiului, lângă Rimetea.
UPDATE 3: Potrivit IPJ Alba, la data de 2 septembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Rimetea, o persoană a fost accidentată.
Din primele cercetări, ar fi vorba despre o femeie de 43 de ani, din județul Timiș, care, în timp ce se deplasa pe un versant, ar fi fost lovită de o stâncă.
Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
UPDATE 2: Potrivit ISU Alba, echipajul SMURD TIM a ajuns la locul accidentului.
Din nefericire persoana (sex feminin) nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul acesteia.
UPDATE 1: A fost trimis în sprijin, la locul producerii evenimentului și un echipaj SMURD TIM (terapie intensivă mobilă) cu medic.
Știrea inițială
Potrivit ISU Alba, echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Aiud intervine în cooperare cu Salvamont Alba pentru acordarea primului ajutor medical calificat la un turist, care aflat în zona Piatra Secului ar fi alunecat de pe stânci.
La momentul de față, persoana se află în stop cardio-respirator și i se aplică manevrele de resuscitare.
La fața locului intervine un echipaj de prim-ajutor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News