Connect with us
Advertisement

Câmpeni

Turiști amendați în Apuseni, la Arieșeni-Vârtop, după ce au circulat cu ATV-uri în zone naturale protejate

Publicat

Administrația Parcului Natural Apuseni anunță că mai mulți turiști au fost amendați, duminică, după ce au intrat în zone naturale protejate cu mijloace motorizate. În total, au fost date amenzi de 15.000 de lei.

”Administrația Parcului Natural Apuseni, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba desfășoară acțiuni de informare/prevenire a persoanelor fizice/juridice privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafața ariilor naturale protejate administrate.

Ca urmare a patrulei din data de 27.12.2020, în zona Arieșeni – Vârtop au fost aplicate 3 sancțiuni, iar totalul amenzilor aplicate a fost de 15000 lei”, potrivit sursei citate.

Administrația mai precizează că ”sancțiunile au fost aplicate persoanelor care nu au respectat prevederile legale privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafața ariilor naturale protejate, cu toate ca au fost informate în prealabil prin diferite mijloace cu privire la obligația respectării acestor restricții”.

sursă foto/informații: Facebook Parcul Natural Apuseni

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement