Eveniment
Turneul de tenis Transylvania Open WTA 250, la Cluj Napoca: Halep, Cîrstea, Begu și jucătoarea din Alba Iulia, Miriam Bulgaru
Jucătoare de top 100 mondial sunt înscrise la turneul de tenis Transylvania Open WTA 250. Evenimentul va avea loc între 1 și 9 februarie 2025 la BT Arena din Cluj-Napoca. Printre cele mai importante nume care vor juca la Cluj Napoca sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea, Camelia Begu, dar și jucătoarea din Alba Iulia, Miriam Bulgaru.
Este vorba despre cel mai mare turneu de tenis feminin din țară, competiție sportivă care a ajuns la ediția cu numărul cinci.
Cap de listă este Anastasia Potapova (locul 35 WTA), o jucătoare cu o ascensiune impresionantă. Potapova a reușit cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam, ajungând în optimile de finală la Roland Garros. De asemenea, a atins semifinalele la Birmingham și Cleveland, marcând astfel un sezon solid. În 2023, Potapova a obținut al doilea titlu WTA al carierei, câștigând turneul de la Linz, iar cea mai înaltă clasare a sa a fost locul 21 mondial în iunie 2023.
Simiona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu, pe tabloul principal
Importantă pentru fanii tenisului din România este prezența jucătoarelor românce, între care o menționăm pe cea a Simonei Halep, cea mai iubită jucătoare de tenis din România.
Pe tabloul principal se regăsesc deja două jucătoare românce de top: Sorana Cîrstea (locul 72 WTA) – cea mai bine clasată jucătoare din România, care ar putea disputa la Cluj ultimul său turneu pe teren propriu și Irina-Camelia Begu (locul 83 WTA) – o prezență constantă în circuitul WTA și o jucătoare de mare experiență.
Dintre cele 10 jucătoare românce înscrise la simplu, la Transylvania Open 2025, se numără și alte nume deja consacrate la acest turneu, precum Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru și Ana Bogdan, finalista ediției precedente.
Pe tabloul principal, turneul va include 4 wild card-uri și 2 pentru calificări de care vor beneficia jucătoarele românce înscrise la tuneu, dar care nu au acces direct pe tabloul principal sau în cel de calificări.
MAIN DRAW – Transilvania Open WTA 250
- Anastasia Potapova (Locul 35, F)
- Clara Tauson (Danemarca, Locul 41, F)
- Katerina Siniakova (Cehia, Locul 46, F)
- Peyton Stearns (SUA, Locul 47, F)
- Anhelina Kalinina (Ucraina, Locul 48, F)
- Jessica Bouzas Maneiro (Spania, Locul 52, F)
- Olga Danilovic (Serbia, Locul 53, F)
- Elisabetta Cocciaretto (Italia, Locul 55, F)
- Viktoriya Tomova (Bulgaria, Locul 56, F)
- Mayar Sherif (Egipt, Locul 65, F)
- Alycia Parks (SUA, Locul 68, F)
- Varvara Gracheva (Franța, Locul 69, F)
- Sorana Cîrstea (România, Locul 72, F)
- Julia Grabher (Austria, Locul 73 SR, F)
- Arantxa Rus (Olanda, Locul 74, F)
- Anna Blinkova (Locul 75, F)
- Lucia Bronzetti (Italia, Locul 78, F)
- Laura Siegemund (Germania, Locul 79, F)
- Suzan Lamens (Olanda, Locul 80, F)
- Caroline Dolehide (SUA, Locul 82, F)
- Irina-Camelia Begu (România, Locul 83, F)
Program și detalii competiționale
Primele două zile ale turneului (1 și 2 februarie) sunt dedicate calificărilor, cu 12 meciuri în prima zi și 6 meciuri în a doua. Tragerea la sorți pentru tabloul principal va avea loc sâmbătă, 1 februarie. Fanii vor avea ocazia să vadă toate jucătoarele de pe tabloul principal, precum și cele mai multe meciuri în două zile ale turneului: 3 februarie – 6 meciuri de simplu și 3 de dublu, și 4 februarie – 8 meciuri de simplu și 2 de dublu. Finalele turneului vor avea loc duminică, 9 februarie. Proba de dublu va începe la ora 14:30, iar finala de simplu nu mai devreme de ora 17:00.
Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.
Bilete și acces
Accesul la meciurile din calificări este gratuit, pe baza unui bilet cu valoare 0, care va fi disponibil online cu două săptămâni înainte de începerea turneului. O noutate a ediției din 2025 este introducerea biletelor Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru fazele finale – sferturi, semifinale și finală – vor fi disponibile doar bilete Full-Day, cu prețuri ce ajung la 145 de lei pentru finala din 9 februarie. Biletele pot fi achiziționate online de pe transylvaniaopen.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News