Connect with us

Economie

TVA redus la 5% pentru panourile fotovoltaice și pompele de căldură. Când intră în vigoare măsura

Publicat

Legea prin care TVA scade de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice și panourile solare termice a fost publicată în Monitorul Oficial.

Aceasta a fost aprobată pe 13 decembrie de Camera Deputaților cu 265 de voturi „pentru” și o abținere, apoi promulgată și publicată în Monitorul Oficial din 13 ianuarie.

Noua lege modifică art. 291 alin (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul reducerii cotei de TVA, aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare termice, de la cota standard de 19%, la 5% asupra bazei de impozitare.

Obiectivul este reducerea consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de profil.

Potrivit proiectului, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare şi pentru livrarea şi instalarea de:

  • panouri fotovoltaice
  • panouri solare termice
  • sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de PM stabilite în directivele europene, destinate locuinţelor
  • kituri de instalare, componente
  • soluţii complete, după caz

Cota redusă de TVA se aplică și asupra echipamentelor amintite, destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale.

Legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

sursă: Agerpres

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement